Dacă e să alegi, baremi să alegi pe cine-ţi place. Numai că plăcutul ăsta nu e cum vrea omul, ci cum decid partidele.
Am un prieten PDL-ist. Nu e imposibil, oameni de calitate există peste tot, indiferent de ideologie. Dacă raţiunea pune frână sentimentelor neguroase de partid, poţi să duci o discuţie normală, cu argumente şi hohote de râs. Omul ăsta, care nu e chiar piesă mică în partidul de care vorbim, nu ezită să sublinieze greşelile cu care s-a confruntat. De exemplu, în iarnă, i-a ţinut partea lui Raed Arafat, pentru că a înţeles „din prima" care era subtextul defunctei Legi a Sănătăţii. A ieşit în stradă atunci, laolaltă cu „pegra", „ciumpalacii", „mahalauna ineptă". Aşa i s-a părut normal. Nu şi-a strigat în gura mare apartenenţa politică, doar nu era nebun, dar a protestat, şi el, împotriva unei nedreptăţi. În vară, însă, ştiind că, dacă va ieşi la vot, va pierde, şi-a făcut un calcul simplu şi a stat acasă. El va vota în continuare cu PDL. E firesc. Oamenii sunt liberi să creadă şi să aleagă ce vor şi aşa e bine.
Am făcut această lungă introducere explicativă ca să ajung la ultima discuţie purtată, inspirată de iminenţa legislativelor din decembrie. Nefiind un „fundamentalist" şi displăcându-i la culme discursurile jignitoare, bombastice sau ultraortodoxe, el se găseşte într-o situaţie fără ieşire. Din lista de candidaţi, ar alege cu ochii închişi câteva persoane. I se par oameni ponderaţi, bine pregătiţi profesional şi cinstiţi. Şi care e nenorocirea? Păi, mi-a explicat, „catindatul" din circumscripţia lui e o pacoste. E un şobolan de partid strecurat în brânza electorală. În schimb, în circumscripţia alăturată, ar avea cu cine să voteze. Şi nu i se pare corect ca, susţinând o anumită direcţie, să bage în ciorbă şi buruienile. Grea dilemă. Am replicat că aşa stau lucrurile, că nu avem ce face şi că poate să stea acasă sau să-şi anuleze votul. „D