Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Sănătăţii investighează cum un copil "a devenit" o tumoare

Publicat in Romania Libera, miercuri 6 aprilie 2011 ·

O situaţie şocantă s-a întâmplat luni la Spitalul de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea. O femeie de 41 de ani,care nu ştia că-i însărcinată, a născut în toaleta spitalului. Nici măcar medicii care o consultaseră la ecograf cu câteva ore în urmă nu şi-au dat seama că pacienta trebuia să nască.

Şirul poveştilor şocante care au loc în spitalele din România pare fără sfârşit. O femeie de 41 de ani din Râmnicu Vâlcea, Mihaela Pal, a născut alaltăieri la toaleta din Spitalul Judeţean de Urgenţă după ce medicii o diagnosticaseră cu câteva ore în urmă cu o tumoare abdominală. Deşi au investigat-o ecografic, au palpat-o şi consultat-o cu stetoscopul, doctorii din Camera de Gardă a Spitalului Judeţean Vâlcea nu au realizat că femeia era în travaliu. „Medicul Turcitu, de la medicină internă, care mi-a făcut ecografie, a zis că am o tumoare abdominală, iar cei de jos de la Camera de Gardă au crezut că am pietre la rinichi pentru că aveam dureri în zona rinichilor. Am stat trei-patru ore la Camera de Gardă şi în cele din urmă m-au trimis la toaletă să elimin pietrele", povesteşte Mihaela, de pe patul de spital. În loc să elimine pietrele de la rinichi, femeia a adus pe lume un copil.

Cum explică medicii confuzia de la ecografie

Medicul Turcitu, specialist în medicină internă, şi medicul Ion Tanislav, specialist în medicina de urgenţă, care au consultat-o pe femeie, nu au vrut să dea declaraţii şi au părăsit spitalul în jurul orei 14.00. Faptul că nu au văzut la ecografie o sarcină, confundand cu o tumoare abdominală, a fost explicat de directorul medical al spitalului, Mihai Marionoaica: „Se poate întâmpla orice dacă un medic nu este de specialitate. Cel mai probabil a fost vorba despre poziţia în care stătea copilul. Se vedea fundul, nu capul. Mai multe nu ştiu, deoarece nu am fost la caz", a explicat medicul. În comunicatul oficial emis de conducerea spitalului se arat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 37 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 24 minute
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cutremur cu magnitudinea 4 în judeţul Buzău

Mediafax acum 24 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 12.53 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 4 şi s-a produs la adâncimea de 110 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşe

Atenție, a fost cutremur în România!

Ziua Constanta acum 33 minute
În ziua de 22 Mai 2024, la ora 12:53:33 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea (EWS) M 4.0, la adâncimea de 110.1 km. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 35 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 49 minute
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

DOLIU în lumea politică / A murit Daniel Olteanu, fost președinte ALDE

Gandul acum o ora
Politicianul Daniel Olteanu, fost deputat ALDE și prefect al județului Vaslui, s-a stins din viață, marți seara, după o luptă grea cu o boală necruțătoare. Daniel Olteanu a fost în comă timp de mai multe zile. Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi d

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°