Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O echipă FMI condusă de Erik de Vrijer se va afla la Bucureşti în perioada 6-14 noiembrie

Publicat in Romania Libera, marți 16 octombrie 2012 ·

O echipă de experţi ai FMI, condusă de şeful misiunii Fondului în România, Erik de Vrijer, se va afla la Bucureşti în 6-14 noiembrie pentru discuţii cu autorităţile române despre evoluţiile economice recente, perspectivele economice, politica fiscală şi monetară şi reformele structurale, scrie Mediafax.

Echipa FMI va fi însoţită de experţi de la Comisia Europeană şi Banca Mondială, a declarat reprezentantul FMI pentur România şi Bulgaria, Tonny Lybek, într-un comunicat transmis marţi de Fond.

"Pe fondul alegerilor parlamentare care vor avea loc în România pe 9 decembrie, cea de-a şaptea evaluare a programului convenit prin acordul stand-by cu FMI va fi amânată. Echipa FMI însărcinată să discute performanţele înregistrate în cadrul programului şi să stabilească împreună cu autorităţile măsurile necesare pentru a încheia evaluarea va sosi la Bucureşti odată cu instalarea unui nou guvern", precizează Lybek în comunicat.

Board-ul FMI a aprobat la finele lunii septembrie cea de-a şasea evaluare a acordului preventiv cu România, disponibilizând cea de-a şaptea tranşă, în valoare de 430 milioane DST - drepturi speciale de tragere (513 milioane euro), din programul de finanţare de 3,5 miliarde euro. Astfel, suma totală pusă la dispoziţia României până în prezent de la începutul acordului cu FMI, din martie 2011, este de 3,2 miliarde euro.

Acordul aflat în derulare este unul preventiv, iar autorităţile române nu au accesat finanţarea până în prezent.

Acordul cu FMI este completat de o înţelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro, tranşele putând fi trase de autorităţile române doar dacă este necesar. O echipă de experţi ai FMI, condusă de şeful misiunii Fondului în România, Erik de Vrijer, se va afla la Bucureşti în 6-14 noiembrie pentru discuţii cu autorităţile române despre evoluţiile economice

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Sorana Cîrstea a învins-o pe Vondrousova şi este în optimi la Roma. Următoarea adversară, Madison Keys

News.ro acum 41 minute
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma, trecând în turul trei de Marketa Vondrousova (Cehia), cap de serie 6 şi locul 6 WTA. UPDATE - În faza următoare, Sorana

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării! În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oame

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 57 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 7 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 9 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum 5 ore
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 3 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

17°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°