Planta este un ingredient specific bucătăriei din Orientul Mijlociu, India şi Africa. Are o valoare terapeutică deosebită datorită compoziţiei sale foarte bogate în proteine, săruri
Planta este un ingredient specific bucătăriei din Orientul Mijlociu, India şi Africa. Are o valoare terapeutică deosebită datorită compoziţiei sale foarte bogate în proteine, săruri minerale (potasiu, magneziu, calciu, fosfor, fier), în vitamine din gama B-eurilor şi hidraţilor de carbon.
Consumul boabelor de năut, fierte, combinate cu diverse legume sau transformate în piure, amestecat cu iaurt şi nuci, combate anemia, răceala, oboseala şi constipaţia. De asemenea, previne creşterea rapidă a procentului de zahăr din sânge.
Salată uşoară cu năut şi ton
Calorii: 536/porţia
Timp de preparare: 40 de minute
Ingrediente: 250 g năut, 250 g roşii, 100 g caş, 100 g caşcaval, 300 g ton, o linguriţă de cimbru măcinat, ulei de măsline şi suc de lămâie, după gust.
Preparare: Năutul se înmoaie cu şase ore înainte de preparare. Apoi se fierbe bine la foc mic. Lăsăm boabele să se răcească şi le amestecăm cu brânzeturile, roşiile, cimbrul şi tonul tăiate cubuleţe. Salata se asezonează cu ulei de măsline şi suc de lămâie.