Pe cât de fanfaron, pe atât de naiv, am spune. Deşi conduce ţinutul antic Efes şi reprezintă, deci, o autoritate, militarul Pyrgopolinices este înşelat în chip impecabil chiar de către sclavii săi. Toată strategia atent gândită face deliciul spectacolului „Militarul fanfaron“, în regia lui Mihai Mălaimare, care a avut avanpremiera vineri seară, la Teatrul Masca din Capitală.

Comedia latină antică „Militarul fanfaron“ a fost reinventată vineri seară pe scena Teatrului Masca, într-o adaptare modernă semnată de Mihai Mălaimare şi interpretată de actori tineri şi veseli. Ironia amuzantă cu care întocmai stăpânul – autoritar, dar mai ales mândru - este păcălit la mare artă de către sclavii lui recreează tabloul descris de Plaut în societatea romană, atât de actual chiar şi vremurilor noastre. Jocul actoricesc este presărat din plin cu poante, de aceea nu e de mirare că stârneşte râsete până-n ultimul rând al (amfi)teatrului - dacă ne gândim la vechiul spaţiu în care se ţineau spectacolele.

O iubire care orbeşte şi amuză

Iubirea este motorul întregii farse de care „stăpânul fanfaron“ (Valentin Mihalache) nu are habar şi-n plasa căreia este prins până la capăt. Palaestrio, unul dintre sclavii săi de încredere, îi hrăneşte orgoliul şi îi întăreşte o convingere: aceea că femeile mor după el şi că la fel se întâmplă şi cu soţia vecinului lor, Periplectomenus. Sclavii săi îi pun la cale o întâlnire cu ea, cu femeia care, aparent, e total şi irevocabil îndrăgostită de fanfaron. Ea-şi arată dragostea în mod vădit exagerat: ţipă, gesticulează energic, aleargă în stânga şi-n dreapta, orbită de dragostea ce i-o poartă, „tremură şi se înfioară“ atunci când îl vede pe militarul fanfaron.

Toată înscenarea este dirijată din priviri complice între femeie, sclava ei şi Palaestrio, pe când fanfaronul, în vanitatea lui înnăscu