Născut şi crescut pe crestele munţilor, poetul latin avea să doarmă somnul de veci aproape de valurile mării. Deşi nu i-a îndrăgit niciodată pe geţi, în poezia sa numindu-i „barbari de viscol doborâţi“, aceştia i-au păstrat o vie amintire de-a lungul mileniilor.

În Constanţa, oraşul în care a murit, dar şi în Sulmona, oraşul în care s-a născut, Ovidiu are o statuie. În vechiul Tomis, statuia e singurul punct de atracţie. Turiştii se opresc pentru o clipă şi se roagă pentru poetul care s-a stins de dor, departe de însorita Italie.

Demolată de mai multe ori şi apoi repusă pe soclu, statuia marelui poet roman exilat la Tomis a avut parte de mai multe restaurări, ultima fiind efectuată în urmă cu câţiva ani.

O copie fidelă a statuii, la Sulmona

Statuia lui Ovidiu a fost comandată de municipalitatea constănţeană şi inaugurată în luna august a anului 1887, la aniversarea a zece ani de la proclamarea Independenţei de Stat a României, în piaţa publică a oraşului, care pe atunci se numea Piaţa Independenţei. O copie fidelă a statuii a fost inaugurată în anul 1925 la Sulmona, oraşul în care s-a născut Ovidiu.

Statuia realizată din bronz, înaltă de 2,60 de metri, a fost realizată de Ettorre Ferrari, după un proiect iniţiat de Remus Opreanu, primul prefect al Constanţei. Chipul lui Ovidiu a fost realizat după o stampă veche, întrucât nu au existat imagini cu chipul marelui poet latin. Poetul este sculptat în poziţie meditativă, îmbrăcat în togă romană.

Poziţia iniţială

Iniţial, Ovidiu stătea cu spatele la moschee, fiind instalată cu faţa spre nord. Din anul 1921 ea îşi păstrează amplasamentul. Statuia a avut de suferit în timpul războaielor balcanice (1910-1912), dar şi în Primul Război Mondial, fiind dărâmată după soclu. A zăcut trei ani în subsolul Primăriei Constanţa (în prezent Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa), fiind salvat