Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia îşi vinde insulele pentru a-şi plăti datoria externă

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 25 iunie 2010 ·

Grecia vrea să vândă sau să concesioneze pe termen lung unele dintre cele 6.000 de insule, pentru a-şi plăti datoria externă, scrie The Guardian, în ediţia electronică de astăzi. Sursa: sxc.hu

Nimic nu pare să fie un mai bun indicator al statutului social al unui bogat, decât proprietatea asupra unei insule. În istorie, poveştile despre insula lui Richard Branson din Caraibe sau Skorpios, insula pe care se ascundeau Aristotel Onassis şi Jackie Kennedy, sunt celebre.

Luxul scos la vânzare

The Guardian a aflat că o parte a insulei Mykonos, una dintre destinaţiile turistice de top din Grecia, este de vânzare. Zona este o treime deţinută de guvern, care caută un cumpărător dornic să injecteze capital într-un complex turistic de lux, potrivit unei surse apropiate negocierilor. Grecia este greu încercată la nivel financiar, fiind aproape de colaps.

Potenţialii investitori şi-au exprimat interesul şi faţă de insula Rhodos, majoritatea fiind ruşi şi chinezi. Investitorii din ambele ţări sunt dornici să posede un colţ de rai mediteraneean, ca destinaţie de vacanţă, mai ales că ţările lor încep să fie supraaglomerate.

Roman Abramovici, patronul clubului de fotbal Chelsea, este printre cei interesaţi de achiziţia unei insule, deşi el a negat această informaţie.

Grecia a luat recent măsuri disperate, după ce a mai primit un împrumut de 110 miliarde de euro de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, venind după un deceniu de cheltuieli exagerate.

15 milioane de euro pe o insulă

Vânzarea sau concesionarea unei insule ar ajuta ţara să găsească un echilibru financiar. Spre exemplu, insula Nafsika costă 15 milioane de euro. Altele însă, mai mici, pot fi achiziţionate şi cu 2 milioane de euro, mai puţin decât costul unei case în Chelsea.

Unele insule însă, sunt aşa de mici, încât cu greu ar încăpea pe ele un singur pat. Doar 2

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum o ora
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum o ora
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum o ora
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 3 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 6 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum 59 minute
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Primăria Capitalei, dată în judecată. Instituția, acuzată că a retrocedat abuziv 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR

Ziare.com acum 2 ore
Asociaţia Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan a anunțat miercuri, 8 mai, că a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR despre care afirmă că au fost retrocedate ”în mod abuziv” în mai 2005. ”A

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum 46 minute
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Programul de finanțare „Fabrici de reciclare” începe luna viitoare: Cererile se depun din 14 iunie

Adevarul acum 51 minute
Prima rundă de atragere de fonduri în cadrul programului "Fabrici de reciclare", finanţat din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), va avea loc în perioada 14 iunie - 13 septembrie 2024, în limita bugetului maxim eligibil prealocat, a a

Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Valea Lungă (Alba) şi Copşa Mică (Sibiu), în urma unei viituri puternice/ Trei trenuri, oprite în cele două staţii - FOTO

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este oprit temporar, miercuri, între staţiile Valea Lungă, judeţul Alba, şi Copşa Mică, judeţul Sibiu, în urma unei viituri care a adus aluviuni pe calea ferată. Trei trenuri de călători sunt oprite în cele două staţii până la înde

Vremea

București
acum

18°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

14°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°