Autorităţile locale au interzis, timp de o săptămână, comercializarea băuturilor alcoolice în centrul Capitalei. Cu toate astea, reporterii Adevărul au fost aseară, în plină desfăşurare a protestelor, la „Stadio Sports Bar and Restaurant" de pe strada Ion Câmpineanu, nr.11. şi au băut bere fără nici o problemă!
Dispoziţia a fost emisă marţi de către primarul Andrei Chiliman, ca măsură de precauţie pentru protestele ce au loc în aceste zile în Centru. În perioada 18 - 23 ianuarie 2012, agenții economici din Sectorul 1, situați la o distanță de minim 1.000 de metri față de Piața Universității nu au voie să comercializeze băuturi alcoolice între orele 17.00-00.00.
Un nou miting anti-Băsescu la Iaşi. Membrii PSD îi scot pe protestatari în stradă
Astfel, aseară, în jurul orei 20.00, la intrarea în localul verificat de jurnalişti, unul dintre ospătari ne-a specificat că va trebui să mergem într-un loc „mai ferit pentru a nu atrage atenţia" şi asta deoarece Primăria a interzis consumul de băutură.
Ferit într-adevăr de vitrinele de la stradă, în încăperea din spate, oamenii stăteau liniştiţi de vorbă la un pahar de vin, ca în orice altă zi.
Barul sportiv părea gol pentru orice persoană care trecea prin faţa lui, dar odată ajunşi în „camera cu alcool" atmosfera era de petrecere, câteva mese fiind chiar şi rezervate.
Reprezentanţii „Stadio Sports Bar and Restaurant" au declarat că au primit înştiinţarea abia azi dimineaţă, la ora 02.00. „Legile se schimbă peste noapte, dar dacă nu-ţi spune nimeni nu ai cum să afli" au declarat aceştia pentru bucuresti.adevarul.ro.
Reporterii „Click" au fost de asemenea ieri în Piaţa Universităţii pentru a verifica dacă patronii comercializează alcool. La restaurantul „Pescarul", situat pe Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 9, adică tocmai în raza interzisă comercializării băuturilor alcoolice, ospătarul a