Cum am făcut Dacă nu ştiţi, aflaţi acum că marea ştire a săptămînii următoare e raportul de ţară al Comisiei Europene privind România. Ar fi trebuit să fie ultimul şi în funcţie de el să se aplice sau nu clauzele de salvgardare. Dar, cum profesorii îngăduitori amînă corigenţa, şi Comisia a stabilit că va mai exista un raport în primăvară. Oricum, asta nu scade tensiunea aşteptării. Mulţi ştiu deja că va fi mai bun decît cel de anul trecut. Noi nu ştim încă, aşa că am rugat nişte experţi independenţi să evalueze progresele făcute de România în domenii-cheie, de la precedentul raport încoace. Cititorii Dilemei vechi sînt deja familiarizaţi cu schema, de cînd am evaluat anul trecut ofertele electorale: trasezi criterii de performanţă, iei nişte experţi serioşi şi îi rogi să dea note. Unii ar putea strîmba din nas, au şi făcut-o, în ideea că evaluarea nu are cum scăpa de subiectivism. Le dăm o veste proastă: şi raportul de ţară este făcut de oameni şi e marcat de subiectivism. Noi am utilizat expertiza internă pentru a oferi aprecieri alternative. Este, pînă la urmă, un exerciţiu de orgoliu: putem şi noi să ne criticăm profesionist, nu doar cei de la Bruxelles. Ne-am oprit cu evaluarea la cinci domenii. Trei sînt cele mai sensibile şi aici ne atîrnă clauzele deasupra capului: justiţia, politicile anticorupţie (am preferat să le tratăm separat) şi concurenţa. Alte două nu au clauze, dar sînt sensibile, dată fiind întîrzierea istorică ce separă România de Uniune. La fiecare domeniu, am evaluat: adaptarea legislaţiei la cerinţele din ultimul raport; gradul de implementare; capacitatea administrativă; voinţa politică; realismul în angajamente; plus un element opţional propus de fiecare expert. Bineînţeles, criteriile şi chestiunile punctuale au fost diferite pentru fiecare domeniu. Apoi am cerut comentarii asupra evoluţiei mediului politic în ultimul an. Cum criteriile polit