În viaţa de toate zilele se întîmplă, uneori, lucruri despre care nu ai crede că sînt posibile: întoarceri de situaţii, împăcări, iertări, descoperiri de oameni şi locuri ieşite din comun. Mici miracole cotidiene pe care, oricît te-ai strădui, nu le poţi provoca singur: se petrec dincolo de mărunta ta voinţă omenească.
La Viena, de pildă, mergeam (şi merg) de cîte ori pot, la cinematograful Artis, unul dintre cele care dau filme în limba lor originală. Cinema-ul se află destul de în centru, dar oarecum ascuns foielii generale, pe o străduţă (Schulterstrasse) laterală, care te duce într-un soi de lume paralelă. Ajunsesem la el după indicaţiile recepţionerului hotelului, din centru, pe lîngă cele două faimoase locuri de mîncat îngheţată italiană, dincolo de magazinul de mici lucruri de casă de multe ori zoomorfe (de genul perie de WC în formă de pisică). Cinema-ul, cu sălile lui catifelate şi multiplu colorate, de la mov la roşu, cu localul lui de mîncat iaurturi congelate vizavi, devenise loc de refugiu al orelor „moarte“ de după-masă.
DE ACELASI AUTOR Listă de cadouri Mica doză de transcendent (Alte) filme de Crăciun Decembrie timpuriuÎntr-o zi, plecînd singură prin maiestuosul şi veşnic liniştitorul oraş, m-am lăsat dusă de propriii-mi paşi şi propriile-mi instincte pe drumul drept spre centru, pe lîngă Biserica scoţiană, banca cu expoziţiile interesante (Frida Kahlo şi Fernando Botero, printre altele). De obicei, cînd mă las dusă aşa, mă rătăcesc. Şi am sentimentul nefericit de pierdere în mulţime, de gaură neagră – ca şi cum între mine şi cei din jur s-ar lăsa un văl aparent invizibil, dar de fapt foarte gros. În ziua respectivă nu mi s-a întîmplat aşa, ci dimpotrivă. Paşii mei m-au dus, la un moment dat, într-o piaţă în care se găseau două berării simpatice, un restaurant vegetarian şi un magazin de mirodenii. De acolo, nu se ştie cum, am ieşit fi
