Mesajul a fost trimis. Multumesc!

M.Lupu: „Comuniştii îşi devorează partenerii, ca femela de păianjen”

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 22 iulie 2009 ·

Noul lider al Partidului Democrat de la Chişinău exclude varianta unei alianţe bilaterale cu fostul său partid, întrucât PCRM nu se poate lepăda de vechile păcate. Sursa: EPA

Marian Lupu e un politician ambiţios. N-o neagă nici foştii săi colegi din rândurile comuniştilor moldoveni, nici reprezentanţii opoziţiei. O demonstrează şi ascensiunea sa rapidă, în numai doi ani, de la funcţia de viceministru al economiei până la cea de preşedinte al parlamentului.

Abia odată cu această numire, în 2005, devine membru al PCRM, iar numele său începe să fie vehiculat pentru preşedinţie.

În 2009 însă, comuniştii o preferă pe Zinaida Grecianâi pentru funcţia supremă, iar Lupu părăseşte partidul.

Proaspătul democrat pune imediat tunurile pe comunişti şi preia astfel din partitura fragilei opoziţii. Urcă repede în sondaje: potrivit ultimului Barometru de Opinie Publică, se bucură de încrederea a 10,9% dintre cetăţenii Republicii Moldova, imediat după Vladimir Voronin. E acuzat că, în spatele declaraţiilor dure la adresa fostului său partid, face cărţile pentru comunişti. Zilele care vin vor arăta cât cântăreşte ambiţia lui Marian Lupu.

EVZ: Un nume des vehiculat în anii trecuţi ca viitor candidat la preşedinţie din partea Partidului Comuniştilor hotărăşte să demisioneze. Care sunt motivele?

Marian Lupu: Când am devenit membru al Partidului Comuniştilor, în 2005, am venit cu trei precondiţii: prima era schimbarea denumirii acestui partid, fiind convins de faptul că această denumire este depăşită. Apoi, aducerea programului la exigenţele zilei de astăzi. O altă condiţie a fost întinerirea conducerii partidului. Iniţial, precondiţiile au fost discutate, de o manieră binevoitoare, însă, de-a lungul acestor ani, devenea clar că nu vor fi realizate.

Un alt motiv ţine de participarea mea la munca de echip

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 55 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 34 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 36 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 42 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°