Copiii obezi au posibilitatea de a slăbi sănătos, graţie unui proiect pus la punct de către doi profesori. Învăţătoare cu experienţă, Camelia Angheluţă a scos două cărţi ce vin ca ajutor elevilor din ciclul primar şi a dezvoltat două proiecte dedicate acestora: „Mini vacanţa de vis" şi „Aerofit".
Primul proiect pe care învăţătoarea l-a dezvoltat a început în urmă cu cinci ani, se numeşte „Mini vacanţa de vis" şi a ajuns în 2009 la cea de-a patra ediţie. „A devenit un brand. Suntem primii pe ţară care au demarat un astfel de proiect pe perioada verii", spune învăţătoarea. Asociaţia se gospodăreşte din banii părinţilor, nu a prins deocamdată nicio finanţare.
Un proiect îndrăzneţ
Cel de-al doilea proiect, „Aerofit", a demarat în octombrie anul trecut. „Licenţa mi-am dat-o dintr-o temă actuală - obezitatea la copii. Pornind de la aceasta, am alcătuit împreună cu profesorul de sport Nicolae Chirculescu un plan de bătaie prin care să conştientizăm copiii şi părinţii de importanţa unei vieţi şi alimentaţii sănătoase", adaugă Camelia. Modulele sunt mai lungi, de 8 luni, pentru că rezultatele nu vin de azi pe mâine. În prezent, în program sunt implicaţi 8 copii supraponderali, care, în doar 2 luni, au reuşit să slăbească simţitor, lucrându-se cu ei pe două planuri: consiliere psihologică şi activitate fizică - sală de fitness adaptată vârstei lor, aerobic şi înot. „Oferim combinaţia ideală pentru o scădere ponderală sănătoasă şi echilibrată. Copiii obezi nu trebuie să slăbească brusc, pentru a evita să-şi nenorocească organismul. Se impune şi intervenţia psihologului, care să corecteze comportamentul alimentar nesănătos. Şi, desigur, e nevoie şi de multă mişcare", explică psihologul. „Avem în echipă şi un medic, care le face copiilor la intrarea în program evaluarea parametrilor fiziologici şi funcţionali. În plus, nu lucrăm doar cu copiii, ci şi