Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numai victoria!

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 18 septembrie 2010 ·

Astazi, de la ora 11:00, pe stadionul "Emil Alexandrescu". CSMU Politehnica Iasi aAAA€AAA“ ALRO Slatina, in etapa a IV-a a Ligii a II-a de fotbal Clubul Sportiv Municipal Universitar Politehnica Iasi va aparea astazi pentru a doua oara in fata propriilor suporteri, echipa ieseana urmind a primi replica formatiei ALRO Slatina, pregatita de fostul international al Craiovei, Corneliu Papura. Desi oaspetii reprezinta o echipa nou-promovata iar gazdele vizeaza promovarea, meciul nu este asa de dezechilibrat cum sugereaza statutul celor doua adversare. Asta pentru ca Iasul are serioase probleme de lot iar oltenii s-au intarit serios in aceasta vara. Poli nu poate conta astazi pe cinci jucatori de baza, Panc, Drida si Tincu, toti fiind suspendati in urma unor cartonase rosii, Manea si Marian Tanasa, ambii plecati in Iran, in cautarea unui contract generos. In plus, noua achizitie, Cohen, nu va putea evolua iar Robert Neagoe este incert, mijlocasul nereusind sa participe la antrenamentul de ieri, ultimul dinaintea partidei, In ceea ce-i priveste pe oaspeti, acestia au in lot mai multi jucatori experimentati, cei mai cunoscuti de ieseni fiind stoperul Kalai si mijlocasul stinga Cristi Constantin, ambii fosti jucatori ai FC Politehnica. Elementele de mai sus au fost si centrul de greutate al conferintei de presa organizata ieri in Copou, cind antrenorul CSMU Poli, Ionut Popa a declarat: "Desi oaspetii reprezinta o echipa nou promovata, ne asteapta un joc extrem de dificil. Asta pentru ca ei au in lot mai multi jucatori care au evoluat la nivelul primei ligi, in timp ce noi avem o multime de absente. Avem trei suspendati, doi jucatori plecati in Iran, iar lui Cohen nu-i permite religia sa joace, din cauza unei mari sarbatori a Israelului. Chiar daca sintem descoperiti, nu avem voie decit sa tintim victoria". Tehnicianul, care, in conditiile serioasei crize de efectiv, a anuntat

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 41 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 26 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 38 minute
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 6 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum o ora
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 4 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°