Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât de avantajos este sistemul de buy back. Exemple de evaluare a maşinilor vechi, care devin avans pentru cele noi

Publicat in Gandul, duminică 20 noiembrie 2011 ·

Proprietarii de automobile vechi pot renunţa la ele în favoarea unora noi, finanţate de o firmă de leasing. Maşina veche va constitui un avans integral sau parţial pentru o maşină nouă sau "la mâna a doua".

"Sistemul de buy back este agreat între cele două părţi. În general este o soluţie practicată pentru persoanele care nu doresc să ducă contractul de leasing până la sfârşit şi vor să returneze maşina, dar se poate practica şi pentru maşini care nu sunt cumpărate de la firma de leasing. Preţul pe care îl primeşte cel care aduce maşina veche este stabilit pe baza unor cataloage pe care le folosesc şi firmele de asigurări", a declarat pentru gândul Adriana Ahciarliu, secretarul general al Asociaţiei Societăţilor Financiare (ALB).

Consilierii de vânzări de la firmele de leasing se uită la cât de veche este maşina, dar sunt atenţi şi la riscul de piaţă. "Într-un fel se depreciază un BMW şi în alt fel un Ford", ne-a explicat Ahciarliu.

De exemplu, proprietarul unui BMW, cu an de fabricaţie 2008, care doreşte să apeleze la sistemul buy back pentru cumpărarea unui BMW seria 3, sau Audi A4/A6 sau Mercedes seria C poate primi pe maşina veche, care are un rulaj de 65.517 km, o sumă de 11.900 de euro plus TVA. Maşina veche poate constitui avansul integral pentru un nou automobil, a cărui valoare de finanţare prin leasing este de 28.000 de euro. Perioada de finanţare este de 60 de luni, dobânda fiind de 7,9%, la BCR Leasing. Rata lunară este de 340 de euro plus TVA.

Un proprietar al unui automobil Hyunday Accent, cu an de fabricaţie 2007, care doreste să apeleze la buy back pentru achiziţionarea unui Opel Astra, Skoda Octavia, sau VW Jetta cu un preţ estimativ de 12.000 euro, poate obţine, în urma evaluarii, o sumă de 3.400 euro. Rata lunară este de 180 de euro.

Cum îţi poţi schimba maşina veche

"Este unul dintre cele mai confortabile mijloac

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 31 minute
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 2 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 2 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 4 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

13°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°