Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cerere în căsătorie

Publicat in Romania Literara, miercuri 21 martie 2001 ·

Se întîmplă în ultimul timp ca în teatru să nu ai ocazia, prea des, a unor bucurii, a unor momente în care întîlnirea creator-receptor să se producă în mod real. O sumedenie de lucruri minore sau paralele încearcă într-un fel artificial să umple acest gol. Întîmplarea teatrală poate avea loc oriunde. Reamintesc pe scurt ce spuneam în ultima cronică. Mă ţin de cuvînt povestind despre un alt moment de bucurie teatrală. Am să vorbesc aşadar despre cea de la Teatrul "Sică Alexandrescu" din Braşov cu spectacolul Cerere în căsătorie de Cehov în regia tînărului Claudiu Goga. Teatrul din Braşov este un loc atipic în peisajul teatral. Oraşul are o structură ciudată, mai degrabă cu o componentă muncitorească ce nu gustă această zonă artistică. De aceea, în ultima vreme, rar am văzut sălile pline, chiar şi la premierele oficiale. Întristător, mai ales pentru cei de pe scenă. Şi cu toate acestea, la Braşov lucrează unii dintre cei mai importanţi profesionişti ai artei actorului, care îşi înfrînează sistematic dezamăgirea faţă de un public puţin cunoscător şi doritor de teatru. Ei se pregătesc pentru fiecare rol la fel de serios şi joacă de parcă ar fi să spunem la Comedia Franceză, în faţa a mii de spectatori înrobiţi de teatru. În Bucureşti, adeseori, îi auzi pe unii actori - mediocri - lamentîndu-se, discutînd precipitat şi arogant despre public şi mai ştiu eu ce, tocmai cînd sălile se umplu în mod generos. La Braşov, tînăra generaţie are ce învăţa, are cum afla ce înseamnă pasiunea, dăruirea, sacrificiul pentru că acolo joacă Mircea Andreescu, Costache Babii, sau Săndulescu, Virginia Itta Marcu. Mai mult decît atît la Braşov se învaţă mereu, se îndepărtează manierismele, se şterge praful de pe instrumentele artei actorului. Despre toate acestea, Claudiu Goga a aflat cîte ceva din şcoală, fiind student la clasa profesorului Valeriu Moisescu care l-a îndrumat pentru exame

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 41 minute
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 21 minute
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 27 minute
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 42 minute
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 2 ore
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Rusia provoacă un nou conflict cu o țară vecină. Se pregătește de revizuirea frontierei maritime în Marea Baltică, în ciuda convențiilor ONU

Ziare.com acum 30 minute
Ministerul Apărării de la Moscova a propus o revizuire a delimitării apelor teritoriale ruse din Marea Baltică, relatează miercuri agenţia Interfax, care citează un proiect de lege făcut public de guvern, potrivit Reuters. Este neclar din document d

Republica Moldova a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu UE. Este prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar

News.ro acum o ora
Republica Moldova, care speră să adere la UE până în 2030, a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu Uniunea Europeană, fiind prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar, a anunţat marţi şeful politicii externe a UE, Jos

Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai / Procesul se va relua de la început

News.ro acum 3 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai, iar procesul se va relua de la început cu un alt judecător. Joi era următorul termen în dosar, iar între timp CSM a aprobat transferul magistratului de la Judec

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 3 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Drone ruseşti au lovit obiective energetice şi au întrerupt curentul electric în regiunea ucraineană Sumî

News.ro acum o ora
Dronele ruseşti au lovit miercuri dimineaţa devreme obiective energetice şi au întrerupt alimentarea cu energie electrică a unor zone din regiunea Sumî, din nordul Ucrainei, au declarat oficiali ucraineni, citaţi de Reuters. Autoritatea regională di

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°