Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristescu: FRF este vinovată pentru retrogradarea Rapidului. Luni vom demara acţiuni în instanţă

Publicat in Mediafax, vineri 2 august 2013 ·

Acţionarul FC Rapid, Nicolae Cristescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Federaţia Română de Fotbal (FRF) este vinovată pentru retrogradarea echipei Rapid, subliniind că luni vor fi demarate acţiuni în instanţă.

"Mi se pare o nedreptate ieşită din comun în fotbalul românesc şi nu este singura. Nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat. Acum aflu cu stupoare că echipa care a retrogradat de două ori rămâne în locul Rapidului. Aflându-ne şi meritându-ne locul în prima ligă am făcut nişte investiţii. Am luat 14 jucători, consacraţi, pe care nu-i poţi aduce pe sume de doi lei. Ne-am făcut un proiect care ar fi dat rezultate în câteva etape. Este una dintre cele mai mari dezamăgiri din viaţa mea. Nu vom lăsa lucrurile aşa, sunt foarte mulţi sponsori care au venit alături de noi, s-au făcut contracte, dar retrogradând nu vor mai fi aproape de noi. În cursul zilei de luni vom demara acţiunile necesare. FRF şi Comitetul Executiv sunt vinovaţi", a declarat Cristescu.

TAS a anunţat, vineri, că a obligat Federaţia Română de Fotbal să înregistreze CS Concordia Chiajna în campionatul Ligii I din România pentru sezonul 2013/2014, în locul SC FC Rapid SA. Instanţa de la Lausanne a anulat astfel decizia luată de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal în 6 iulie 2013, cu privire la meciul de baraj dintre CS Concordia Chiajna şi SC FC Rapid SA.

Conform programării meciurilor din etapa a III-a, Rapid trebuie să joace, sâmbătă, de la ora 21.00, cu Steaua, în deplasare, pe Arena Naţională. Surse din cadrul clubului Steaua au declarat pentru MEDIAFAX că până vineri se vânduseră aproximativ 10.000 de bilete la acest meci. Rapid a jucat deja două partide în acest sezon, scor 1-2, cu FC Vaslui în deplasare şi 1-1, cu Viitorul Constanţa acasă.

Luând locul Rapidului, Concordia a refuzat să joace sâmbătă cu Steaua, astfel că LPF a decis ca part

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii

News.ro acum 53 minute
Aproape 1,8 milioane de români - îşi sărbătoresc onomastica de Florii, indică statisticile oficiale. Dintre cei 607.889 de bărbaţi sărbătoriîi de florii, cei mai mulţi - 344.058 - se numesc Florin, alţi 132.872 poartă numele Viorel, pe locul al trei

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 14 minute
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Cutremur în România, dis-de-dimineață, în duminica Floriilor. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 15 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineața, 28 aprilie, la ora 6:43, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 86,2 kilo

UPDATE - Bărbat de aproximativ 50 de ani, înecat în mare, în staţiunea Mamaia / Precizările poliţiştilor

News.ro acum 18 minute
Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă.

Ceasul de buzunar al celui mai bogat om de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

Mediafax acum 25 minute
Un ceas de buzunar din aur care a fost recuperat de la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut pentru suma record de 1,175 milioane de lire sterline. Ceasul a fost vândut sâmbătă unui colecţionar privat din SUA pentru cea mai mare sumă obţ

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum 2 ore
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum o ora
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

9°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°