Daca Petre Roman continua sa creada ca este predestinat sa conduca etern un partid, "sindromul Melescanu" va trebui rebotezat, in curind, "sindromul Roman" In Partidul Democrat este mare agitatie mare. Petre Roman a devenit dintr-o data preocupat de soarta partidului la alegerile de peste fix patru ani. Motiv pentru care a scos din tolba proiectul "Alternativa 2004" si a invitat mai multe partide neparlamentare sa i se alature. Partidele vizate de liderul PD sint ApR, PNR, PUNR si, surpriza, PNTCD. Este vorba, precizeaza Roman, despre un proiect politic asemanator USD-ului si nu CDR-ului, adica despre o alianta unita si coerenta. Proiectul lui Roman naste mai multe intrebari. Prima se leaga de motivul real al grabei sale in constituirea unei aliante electorale pentru alegerile din 2004. In mod evident, exista o intrecere intre partidele parlamentare pentru atragerea formatiunilor politice care nu au depasit pragul electoral. Desi in impas, multe dintre partidele neparlamentare sint inca atractive prin electoratul lor, prin sediile pe care le ocupa, prin personalitatile pe care le includ si, nu in ultimul rind, prin locul simbolic pe care il au in peisajul politic romanesc. Celelalte partide parlamentare cu potential - PDSR si PNL - au lansat, la rindul lor, proiecte de coagulare a unor poluri politice. Adrian Nastase doreste constituirea unui bloc social-democrat, iar Valeriu Stoica aspira la construirea unui bloc de centru-dreapta. Nici PDSR, nici PNL nu mai par atrase de aliante, ci de fuziuni. Aceasta pare a fi marea invatatura trasa in urma alegerilor din noiembrie 2000. In aceste conditii, PD risca lansarea unui proiect politic bazat pe aliante. Petre Roman se bizuie, probabil, pe orgoliul micilor formatiuni care nu doresc sa se topeasca in partidele mai mari. Negocierile din 2000 au aratat ambitii caraghioase din partea unor pitici politici precum ANCD, PNR, PU