Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Balerinii Vittorio Galloro şi Arianne Lafita Gonzàvez vor dansa in cadrul Festivalului de Dans Clasic la ONB

Publicat in HotNews, marți 20 noiembrie 2012 ·

Până în data de 5 decembrie, Compania de Balet a Operei Naţionale Bucureşti prezintă pe scena teatrului prima ediţie a Festivalului de Dans Clasic, manifestare unică în România. Cei mai talentaţi balerini ai ONB, alături de invitaţii speciali Vittorio Galloro şi Arianne Lafita Gonzàvez vor prezenta un titlu îndrăgit de toţi iubitorii dansului: “Don Quijote” (Ludwig Minkus), sâmbătă, 24 noiembrie, orele 19.00.

Potrivit ONB, pentru prima oară pe scena ONB, balerinii Vittorio Galloro şi Arianne Lafita Gonzàvez vor interpreta rolurile principale Kitri, respectiv Basil din “Don Quijote”, un spectacol plin de viaţă şi ritmuri hispanice, o probă de virtuozitate tehnică pentru orice balerin.

Prim - solista de origine cubaneză Arianne Lafita Gonzàvez a studiat baletul la Şcoala Naţională de Arte din Havana. Şi-a început în 2003 cariera la Baletul Naţional din Cuba, condus de Alicia Alonso, iar în 2005 s-a alăturat companiei Baletul Cubanez al Laurei Alonso. Din 2009 trăieşte în Spania, unde face parte din compania “Victor Ullate”, la Madrid. Repertoriul său este extrem de variat. Astfel, la Baletul Naţional din Cuba a dansat în spectacole precum “Carnaval la Veneţia”, “După potop”, “Lacul lebedelor”, “Cenuşăreasa”, “Paquita” etc. Cu Baletul Cubanez “Laura Alonso” a dansat, printre altele, în “Don Quijote”, “Les Sylphides”, “Coppelia”, iar la Madrid în “Samsara”, “Pastorală”, “Ţara minunilor”, “Arta dansului”.

De-a lungul carierei, Arianne Lafita Gonzàvez a fost invitată să danseze la numeroase gale de balet printre care “Thanks Rudy” în onoarea lui Rudolf Nureev (Milano, 2011), la Gala de Danza Barcelona 2011, la Gala de Dans a Festivalului de la Spoleto, a primit Premiul pentru Întreaga Carieră la Festivalul de la Loano, a participat la festivaluri la Miami (SUA), Salerno şi Torino (Italia). În iunie anul acesta Arianne Lafita Gonzàvez a fost

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum o ora
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 14 minute
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 4 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 5 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 8 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum o ora
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°