Mai sunt trei luni până la alegerile parlamentare, iar negocierile pentru alianţe electorale s-au încheiat. Pe scena politică se conturează două mari forţe, una în jurul USL, cealaltă în jurul PDL. De acum încolo urmează partea grea. Împărţirea candidaturilor, transmite Digi 24.
Citeşte şi: Forţele de dreapta îşi lansează miercuri manifestul politic: "Scopul imediat este câştigarea alegerilor parlamentare"
Miza e mare, pentru că, în funcţie de colegiu, un candidat poate avea şanse mai mari sau mai mici de a deveni parlamentar. În plus, dincolo de înţelegeri electorale, fiecare formaţiune vrea să obţină cât mai multe colegii eligibile, ceea ce se concretizează în cât mai multe locuri în viitorul Parlament.
Co-preşedintele USL, Victor Ponta, a transmis încă de săptămâna trecută termenul limită pentru stabilirea candidaturilor.
Protocolul USL prevede ca fiecărui partid să-i revină jumătate dintre candidaturi. De asemenea, înţelegerea ar fi ca actualii deputaţi şI senatori să aibă prioritate şi să candideze în aceleasi colegii.
Fiecare dintre cele două formaţiuni ar trebui să cedeze insa locuri în parlament partidelor cu care s-au încheiat alianţe. Conservatorii sunt pe cale sa primeasca de la liberali 20 de locuri, în timp ce UNPR susţine că nu le-a cerut social-democraţilor nimic.
Totuşi, presa a scris că UNPR a acceptat să susţină Guvernul Ponta în schimbul a 30 de locuri în Parlament.
Democrat-liberalii speră şi ei ca până la jumătatea lui septembrie să-şi definitiveze construcţia politică de centru-dreapta, ca să se poată ocupa de alegerile de pe 2 decembrie.
Până în acest moment, două partide cu şanse de a intra în Parlament merg singure în bătălia electorală. UDMR şi PP-DD. UDMR a început acum patru zile competiţia pentru desemnarea candidaturilor. Este singura formaţiune unde candidaţii trec mai întâi prin alegeri inte