Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Criză in Raiul zdrenţelor: La târgul de vechituri se dă marfă pe datorie (FOTO)

Publicat in Adevarul, vineri 16 iulie 2010 ·

Perdele din Franţa ori tricouri „originale", toate sunt negociabile la preţ. Criza a cuprins şi piaţa hainelor la second hand. Ca să supravieţuiască, vânzătorii de vechituri îşi dau marfa „pe caiet", clienţilor fideli.

Târgul de vechituri din Goranu este cuprins de criză. Deşi susţin că nu au ridicat TVA-ul pe „boarfe" aşa cum vor guvernanţii, comercianţii din târg se plâng că muşterii devin pe zi ce trece mai puţini. Atât de puţini încât unora, consideraţi cumpărători fideli, le dau marfă pe datorie. „N-avem ce face. Nu putem sta toată ziua cu capul în soare pe mormanul de haine. Mai negociem, mai lăsăm de la noi, câteodată mai dăm şi pe caiet. Avem clienţii noştri fideli care vin săptămânal şi cumpără câte ceva, oameni serioşi, nu ne înşeală ei pe noi", spune Mariana Boboc vânzătoare de boarfe de tot felul în târgul de sub podul de la Goranu.

„Nu-mi permit ceva mai scump"

Devenit o tradiţie de ani buni, târgul de vechituri este locul în care orice râmnicean poate descoperi un chilipir în materie de haine ori încălţăminte. „Marfă e destulă şi o dăm şi la reducere. Dacă îmi cumperi două perechi de adidaşi a treia ţi-o dau gratis. Ce să vrei mai mult?", explică Maria Ciobanu negustor de încălţăminte la mâna a doua adusă de prin occident. Mormanele de adidaşi, sandale ori pantofi din piele zac claie peste grămadă în căldură. Câte un tânăr se opeşte încercând să găsească ceva „pe trend". „Vreau o pereche de adidaşi de firmă, dar să nu fie prea scumpi. Nu am decât 50 de lei la mine şi sper să găsesc ceva frumos", ne spune Adrian Stroie ce pusese ochii pe un adidas ce însă îşi pierduse perechea. Tânărul afirmă cu francheţe că nu îl deranjează faptul că încălţămintea a mai fost purtată de altcineva. „La banii mei nu îmi permit ceva mai scump. Aş vrea totuşi să fiu şi eu mai în trend, aşa că asta e singura soluţie", spune Adrian. La trei tarabe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum o ora
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 8 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

BREAKING David Cameron: Ucrainenii „au dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”

G4Media acum o ora
Ministrul britanic de Externe David Cameron a vizitat joi Kievul şi a anunţat intenţia Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri cu scopul de a răspunde nevoilor militare ale Ucrainei, au anunţat serviciile sale,

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 2 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 2 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 10 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 9 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 11 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 12 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°