Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Sandu: „Mutu nu va fi chemat cu Bosnia!"

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 11 februarie 2011 ·

Într-un interviu acordat EVZ, preşedintele FRF crede că, la meciul decisiv de la Zenica, România nu va miza pe cel mai bun fotbalist de care dispune. Sursa: Octavian Cocoloș

Turneul din Cipru, pe care naţionala l-a încheiat pe poziţia a treia (penultima), după ce miercuri seară a remizat, scor 1-1 (5-4 la penalty-uri pentru tricolori), cu selecţionata ţării-gazdă, ne-a arătat unde suntem în fotbal. Mai exact, ne-a confirmat cât de mult am căzut şi ce şanse mici avem să ne ridicăm.

Căutările sterile de doi ani ale lui Lucescu jr. şi nepriceperea federalilor ne-au adus în situaţia de a nu avea o echipă formată, iar pe 26 martie, contra Bosniei, la Zenica, ne jucăm fărâma de şansă pe care o mai avem de a merge la Euro 2012.

În Cipru, Mircea Sandu, şeful FRF, nu s-a sfiit să-i atragă atenţia tehnicianului că naţionala merge pe un drum greşit. În plus, atmosfera de la lot este apăsătoare: Mirel Rădoi s-a retras, iar anumiţi jucători se dau loviţi. Sandu a vorbit şi despre meciul cu Bosnia, paiul de care tricolorii se agaţă pentru a evita încă o eliminare prematură din cursa pentru calificarea la un turneu final.

EVZ: Domnule Sandu, aţi exprimat păreri dure după jocul cu Cipru. Vine meciul cu Bosnia şi suntem îngrijoraţi de cum arată naţionala. Mai avem şanse să ne calificăm la Euro?

Mircea Sandu: Dacă îi baţi pe bosniaci, tragi nădejde. Dacă nu...

Am ajuns într-un punct critic. Unde se va opri prăbuşirea?

E greu fără un lider-doi în echipă. Cu Cipru am jucat 20-25 de minute. Am început bine, am avut patru ocazii, apoi am intrat în jocul lor, ne-am tăvălit pe jos...

Dumneavoastră n-aveţi vină pentru felul în care merg lucrurile?

Numai la noi se crede că administrativul poate face ceva la nivelul rezultatelor! Doar banca tehnică poate rezolva aceste probleme.

Îngrijorarea a cre

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 36 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de instabilitate atmosferică

Radio Mures acum 31 minute
Meteorologii au emis în această dimineață o avertizare cod galben de ploi, valabilă până deseară, la ora 23, în mai multe județe. Potrivit ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã care se va manifesta prin frecvente descãrcãri el

Tenis de masă: Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

News.ro acum 22 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 42 minute
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum 18 minute
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

Poliţiştii locali vor protesta în faţa Guvernului / Aceştia reclamă că nu primesc spor pentru munca prestată în weekend şi de sărbătorile legale / Solicitările sindicaliştilor

News.ro acum 53 minute
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /1000 locu

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum 2 ore
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum 42 minute
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Ministerul Apărării britanic a fost ţinta unui atac cibernetic de amploare

G4Media acum 35 minute
Ministerul Apărării britanic a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare, în spatele căruia, potrivit Sky News, se află China, relatează marţi agenția DPA, citată de Agerpres. În timpul atacului a fost accesat ilegal un stat de plată, existân

Vremea

București
acum

23°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

22°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°