Saptamana trecuta, un editorialist se intreba daca merita ca Europa si, mai ales, Statele Unite sa faca marele sacrificiu pentru a democratiza Afganistanul. si omul nu era unul de stanga, dintre aceia care pun intotdeauna, mai ales in Franta, sub semnul intrebarii orice initiativa a Americii. Poate ca dubiile sale raman valabile si dupa alegerile de joia trecuta din Afganistan (daca era miercuri, era Moldova). Intr-adevar, merita exportul de democratie toate aceste sacrificii de vieti umane?
Nu trebuie sa ne facem insa iluzii, discursurile politice sunt toate foarte frumoase, dar in spatele lor se ascund intotdeauna interese prozaice, mai greu de transpus in fraze avantate. Se observa ca ideologia comunista una promite si alta face. Promite fericirea generala si aduce nenorocirea cvasigenerala (pentru ca, desigur, neoamenii care executa ordinele sunt rasplatiti). Un singur lucru marturiseau pe fata comunistii: ca-si propun sa instaureze sistemul pe toata fata pamantului, adica exportul de revolutie. In schimb, despre exportul de democratie s-a vorbit mai putin, dar si el a fost infrumusetat prin cuvinte entuziaste si declaratii la fel. Nu-mi fac iluzii: exportul de democratie este direct legat de exportul de marfuri, cum democratia noastra e de pietele de desfacere, iar drepturile omului il au in frunte pe cel de a cumpara si consuma, de altfel, unul esential.
In ce priveste Irakul, se banuieste de catre toti stangistii si nostalgicii dupa comunism interesul pentru petrol. Acuma, orice om cu oarecare informatie stie ca si fara petrolul Irakului SUA s-ar mai putea descurca, cel putin o vreme. E drept, pe de alta parte, ca a lasa o asemenea bogatie naturala pe mana unui dictator sangeros si iresponsabil cum era Saddam Hussein insemna a mentine un pericol de moarte. Toata lumea stie azi ca regimul lui Saddam Hussein nu era pe cale sa construiasca a
