In comuna Cetate, pe malul Dunarii, a existat in perioada dinainte de primul razboi mondial si pana dupa cel de al doilea un port de cereale care era intrecut doar de cel de la Braila. Negustori din toata Europa veneau pe Dunare cu vapoarele si cumparau graul si porumbul romanesc. Si datorita portului de la Cetate, Romania isi dobandise numele de Granarul Europei.

Un boier pe nume Barbu Druga care isi avea mosia in satul doljean a avut inspirata idee de a-si face port. Imediat, corabii de pe tot continentul au inceput sa sufoce micutul port al lui Druga. Dupa 1900, Carol I s-a gandit sa relanseze portul de la Cetate, mai ales ca locatia aleasa de boier fusese umpluta de aluviunile aduse de fluviu si navele acostau cu greutate. La cateva sute de metri in aval de locul danelor boierului, autoritatile romanesti au reusit sa inalte un port cu 35 de dane. A fost inaugurat in 1904. Batranii satului isi amintesc si acum cat de infloritoare era comuna lor dupa construirea portului. Era un adevarat furnicar pe malul Dunarii. Forfota creata de peste 300 de muncitori ce incarcau si descarcau saci se amesteca cu zgomotul carelor cu grane care blocau ulitele comunei. Simpli docheri de atunci, care-si rupeau spatele zi-lumina carand grane, devenisera unii dintre cei mai instariti oameni ai locului. Trei ani de munca in port le asigurau bani cat sa-si ridice din temelii o gospodarie. Ion Frumuselu, nepotul unuia dintre docherii din perioada interbelica, ne-a condus printre ruinele de acum ale fostului port. Ajuns intr-un loc unde abia se mai vad temeliile unui ceva, parca vede fostele magazii de aproape 15 metri inaltime. Parea ca pot incapea aici granele intregii Oltenii. "Au fost constructii solide facute de nemti. Aici era capitania, vama, serviciul hidrologic, pichetul de graniceri, cantina, iar acolo era un WC de ultima generatie pentru acea perioada", spune omul care a