Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„S-a distrus, sistematic, tot”

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 11 octombrie 2012 ·

Mai ştie cineva că, în perioada interbelică, în România funcţiona Banca „Basarabia”? O raită prin documentele Arhivei Naţionale Bacău (vezi „Acta Bacoviensis” V. p. 281-296) a prilejuit identificarea unor texte de real interes privind istoria recentă a ţinutului de peste Prut. Au ajuns în păstrarea instituţiei arhivistice din Bacău datorită faptului că, după răpirea Basarabiei, Banca rămăsese fără „obiectul muncii” şi şi-a comasat activele, atâtea câte i-au mai rămas, cu Banca localnică „Oituzul”.

De regulă, arhivele bancare nu prea stârnesc interesul cercetătorilor. Ce formidabile lucruri neştiute să afli în dosarele doldora de cifrele dărilor de seamă contabile? Banca „Basarabia” a fost înfiinţată în 1920, în împrejurări favorizate şi de prăbuşirea centrelor de credit ruseşti. Întemeietori au fost personalităţi marcante nu numai ale momentului, ci şi ale veacului: Ion M. Mitilineu, Pantelimon Halippa, Ion Pelivan; mai târziu, din Consiliul de Administraţie au făcut parte şi Henry Catargi, M. Missir, Gherman Pântea (primarul Odesei, un personaj cu destin de serial TV), Anton Crihan ş.a. Preşedinte a fost din totdeauna I.M. Mitilineu – şi el uitat de-a binelea, deşi a fost senator, ministru al Justiţiei, ministru al Afacerilor Externe etc., etc.

Banca prospera, îşi deschisese numeroase sucursale, când, în iulie 1940, sovieticii au dat cunoscutul ultimatum prin care cereau evacuarea Basarabiei în patru zile. Cum se ştie, agresorii nu şi-au respectat propriul termen şi Armata Roşie a invadat imediat atât Basarabia, cât şi nordul Bucovinei, plus încă două enclave ce nu figurau pe harta impusă de ruşi: Herţa şi zona Putnei. Acolo unde armata română a dat dovadă de curaj şi iniţiativă, la Putna adică, teritoriul a fost recucerit, altfel ar fi trebuit paşaport pentru a te închina la mormântul voievodului Ştefan. Ţinutul Herţei, unde unitatea română de cavale

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin

News.ro acum 52 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 32 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 41 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 2 ore
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 3 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina „nu-şi poate permite” să boicoteze concursul.„Sarcina noastră e să fim zgomotoşi şi creativi”

Ziare.com acum 23 minute
Jamala, fosta câştigătoare ucraineană a concursului Eurovision a declarat că ţara sa nu-şi poate permite să boicoteze concursul de cântece, deoarece are nevoie de această ocazie pentru a reaminti Europei de invazia Rusiei, scrie The Guardian. Au exi

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°