Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacalaureat 2011. Matematica i-a speriat pe restanţierii braşoveni

Publicat in Adevarul, miercuri 31 august 2011 ·

Doi elevi au fost eliminaţi din examen, iar alţi 339 nici măcar nu s-au prezentat. Majoritatea celor care au avut curaj să susţină proba au ieşit supăraţi din săli, convinşi să nu vor promova examenul.

2091 de candidaţi din Braşov s-au înscris la proba de matematică a Bacalaureatului. Dintre acestea, 339 au absentat din sălile de examen. „Au fost mulţi absenţi, probabil că şi-au dat seama că nu sunt pregătiţi şi au renunţat. Cei mai mulţi absenţi au fost la Colegiul Andrei Mureşianu, 52 şi la Grigore Moisil, 48", a declarat prof. Dorel Agache, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ).

În centrele de examinare a fost dezastru. Elevii au ieşit din sălile de examen convinşi că nu au nicio şansă să treacă de examenul de matematică. „Nu cred că scot mai mult de 1,05. Probabil că mă voi încumeta să dau şi la anul, dar între timp îmi caut un job. Oricum, nu cred că examenul ăsta mă va ajuta foarte mult în viaţă", a spus Adrian Stoian, absolvent de profil tehnic la Colegiul Mircea Cristea.

Doi eliminaţi, la Bac

Doi elevi care susţineau proba la centrul de la Colegiul Tehnic de Transporturi au fost eliminaţi din examen după ce au încercat să facă schimb de ciorne.

Majoritatea s-au plâns însă de dificultatea subiectelor, dar au recunoscut că se orientează spre căutarea unui loc de muncă sau au deja unul. „A fost un examen mult mai greu decât cel din vară. O să mai încerc şi la anul, dar deja am un loc de muncă şi nu ştiu cât timp de învăţat o să mai am", a spus Adrian Brăzoi.

De ruşine, alţii se gândesc să părăsească ţara, fiindcă, spun ei, oricum Bac-ul nu-i ajută cu nimic în viaţă. „Dacă nu iau Bac-ul, plec din ţară. Aş vrea să dau şi la o facultate, dar depinde de note. Eu zic că am făcut de-un 6, dar să vedem rezultatele", a spus, dezamăgit, Radu Apetrei. Inspectorii de specialitate din cadrul IŞJ îi contrazic pe elevi. Potrivit acesto

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°