Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La o zi după ce s-a prăbuşit pe scenă, Justin Bieber a încercat să-l lovească pe paparazzo-ul care l-a fotografiat aşa

Publicat in Gandul, sâmbătă 9 martie 2013 ·

La doar câteva ore după ce a fost externat din spitalul din Londra, solistul Justin Bieber a lovit unul dintre fotografii care îl aşteptau în faţa hotelului în care era cazat, relatează Daily Mail. EUROVISION 2013, finala selecţiei naţionale. CEZAR câştigă EUROVISION ROMÂNIA 2013

Altercaţia a avut loc după ce garda de corp a cântăreţului canadian în vârstă de 19 ani a încercat să îi îndepărteze pe jurnalişti. După ce Bieber a urcat în maşină, unul dintre britanici a început să îl insulte pe adolescent, care a coborât nervos şi a încercat să-şi facă singur dreptate.

"Am să te bat de îţi va suna apa în cap!", a ameninţat vedeta, încercâd să-i smulgă jurnalistului aparatul de fotografiat.

Totuşi agenţii de securitate care îl însoţeau pe Bieber au intervenit imediat, iar incidentul nu a continuat. Mai târziu în aceeaşi zi, solistul a postat pe Twitter o serie de mesaje prin care le-a explicat fanilor săi că trece printr-o perioadă dificilă.

"Uneori, când oamenii îţi pun aparatele de fotografiat în faţă toată ziua şi îţi strigă tot felul de lucruri urâte… Sunt om. Am avut o săptămână grea", a scris acesta, făcând referire la evenimentul recent petrecut la O2Arena din Londra, când a leşinat pe scenă în timpul unui concert.

Atunci, Scooter Braun, managerul lui Bieber, a urcat pe scenă pentru a explica mulţimii ceea ce se petrecea în culise.

"Justin a cam rămas fără aer. S-a plâns pe parcursul întregului show, iar acum este în culise cu un medic şi cu echipa de la urgenţe", a anunţat Scooter Braun. "I-au spus că vor ca el să meargă la spital pentru a vedea ce se întâmplă cu plămânii lui", a mai spus acesta.

Canadianul s-a întors însă pe scenă după puţin timp, fiind întâmpinat cu ovaţii şi a continuat concertul.

Acestea nu sunt însă singurele probleme cu care Justin Bieber s-a confruntat în turneul său di

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum 57 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum o ora
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 4 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 58 minute
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Șeful BMW e împotriva impunerii de taxe vamale pentru mașinile electrice chinezești: „Nu va exista nicio maşină în UE fără componente din China”

HotNews acum o ora
Şeful BMW, Oliver Zipse, a avertizat că impunerea de taxe vamale de către Uniunea Europeană la importurile de vehicule electrice (EV) chinezeşti ar putea avea efecte contrare celor scontate, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Oliver Zips

Epidemie de tuse convulsivă în Europa. Care sunt persoanele cele mai vulnerabile

Ziare.com acum 2 ore
Ţările din Europa au raportat o înmulţire considerabilă a cazurilor de tuse convulsivă în 2023 şi în primele trei luni din 2024, numărul cazurilor identificate fiind de zece ori mai mare comparativ cu fiecare dintre cei doi ani anteriori, transmite

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 3 ore
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 6 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Ciucă: PNL susţine menţinerea datelor pentru prezidenţiale pe 15 şi 29 septembrie. Perspectiva, din punctul nostru de vedere, e de a avea fiecare partid propriul candidat /Ciolacu: Nu modific datele în funcţie de scorul unui partid sau al unei persoane

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă a afirmat că liberalii sprijină menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale decise în coaliţie, şi anume 15 septembrie primul tur şi al doilea tur pe 29 septembrie. Liderul PNL a adăugat că partidul menţine ideea de a avea propri

Vremea

București
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°