"Şedinţa solemnă" organizată ieri, la Parlament, în memoria martirilor Revoluţiei din 89 a fost de tot râsul. 30 de parlamentari care vorbesc la telefon în acelaşi timp, plus 40 ale căror degete bat darabana pe tastatura leptopurilor, plus 20 care încă mai citasc ziare de hârtie ori dezleagă cuvinte încrucişate, plus 10 udemerişti care ţin o şedinţă "la varice", sub balconul presei, plus Anca Boagiu cu piciorul luxat, prins într-o gheată, care îi povesteşte ceva lui Gelu Vişan, tolănit în fotoliu, întors către tribună, plus încă 60 care vorbesc unii cu alţii, plus grupul celor atenţi şi oarecum pătrunşi, format din Năstase, Nicolaescu, Duşa, vreo trei liberali, trei pedelişti şi câţiva minoritari, participă la şedinţa solemnă.
În acest timp, la microfon, Cristian Dumitrescu (PSD) - singurul revoltat, singurul mirat că în cel de-al 21-lea an trecut de la Revoluţie, Parlamentul a uitat dacă a fost sau n-a fost, a uitat să comemoreze, să aniverseze, să amintească - vorbeşte despre responsabilitate, despre respectul faţă de eroi, despre drama urmaşilor acestora. Un moment solemn? Cel al reculegerii, păstrat timp de cinci secunde. Fără imn, fără revoluţionari, fără chef.
Ei bine, dacă, luaţi ca mulţime, cei prezenţi par să aibă, mai degrabă o legătură cu Revoluţia de la paşopt, decât cu cea din 89, totuşi, luaţi câte unul, păstrează fiecare amintiri interesante, indiferent pe ce parte a baricadei şi-a petrecut sfârşitul acelei lumi.
Şerban Mihăilescu, între revoluţie şi inventar
De exemplu Şerban "Miki" Mihăilescu, s-a aflat în acele zile, în CC. Nu la Revoluţie, ci la serviciu. "M-a prins în birou. Noi, ca funcţionari guvernamentali, în mare parte am rămas în clădire. N-a avut nimeni, treabă cu noi. În timp, s-au înmulţit cadrele militare. Veneau de pe la diverse unităţi. Problema lor era să preia patrimoniul. Aşa a vrut Militaru" povesteşt