Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cyfer a adus blues-ul la Slobozia

Publicat in Adevarul, vineri 11 iunie 2010 ·

Muzica lui John Lee Hooker, BB King sau Muddy Waters a răsunat, aseară, în pubul Hambar

Celebrul chitarist Cyfer a oferit un adevărat recital, în faţa publicului dornic să redescopere muzica născută în urmă cu peste 70 de ani, în zona New Orleans-ului.

De la Louisian Red, la Joe Satriani

Seara a fost dechisă de trupa locală Twins’ S Side, care a captat publicul încă de la primele acorduri. Adrian Ursu a reuşit, încă o dată, să „îmblânzească“ un Fender şi a oferit piese din creaţia proprie. Deşi am remarcat piese semnate şi de chitarişti precum Joe Satriani sau Steve Vai, formaţia Twin’S Side a pregătit intrarea lui Cyfer în scenă şi cu acorduri calde de rhytm&blues.

„Întotdeauna mă simt extraordinar aici. Le mulţumim lui Cyfer şi organizatorilor că ne-au făcut onoarea să cântăm în seara asta alături de un aşa mare muzician, cum este Cyfer“, spune Adrian Ursu.

Pe urmele lui BB King

Cyfer a intrat în show cu puţin înainte de miezul nopţii. Încă de la primele acorduri, pubul s-a transformat într-unul din celebrele cluburi de blues din sudul Statelor Unite. Notele celebrilor BB King sau John Lee Hooker au ieşit, imaculate, din corzile chitării lui Cyfer.

„Sunt pentru a treia oară la Hambar şi întotdeauna m-am simţit excelent. Felicitări organizatorilor care au reuşit, ca într-un oraş aşa micuţ, să convingă oamenii să aprecieze bluesul“, spune Cyfer.

„Sunt fantastici, nişte muzicieni desăvârşiţi. Ei au faţă de Occident, nu de România. Iar băiatul de la claviatură este uluitor, îmi aduce aminte de Ray Manzarek de la The Doors“ spune , încântat, Ştefan Neagu( 56 ani), realizatorul unei longevive emisiuni rock& blues, de la un post de radio local.

Un moment inedit şi extrem de apreciat de publicul prezent s-a petrecut în momentul când Cyfer& Co a interpretat, în manieră proprie, celebra piesă „Personal Jesus“ a legendar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum o ora
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Tenis de masă: Perechea formată din Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris

HotNews acum 18 minute
Perechea alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de dublu mixt contând pentru concursul de tenis de masă. Bernadette Szocs si Ovidiu IonescuFoto: Tobias SCHWARZ / AFP / Profim

Cancelarul Olaf Scholz susține propunerea UE ca activele rusești înghețate să fie cheltuite pentru achiziționarea de arme pentru Ucraina

G4Media acum 39 minute
Aproximativ 90% din veniturile generate de activele ruseşti îngheţate ar trebui să fie cheltuite pentru achiziţionarea de arme pentru Ucraina, a afirmat luni cancelarul german Olaf Scholz, susţinând astfel o propunere a Uniunii Europene, transmite R

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 5 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai - 3 iunie.

Israel cere Statelor Unite să oprească finanţarea către ONU dacă organizaţia recunoaşte Palestina

Mediafax acum o ora
Ambasadorul la ONU, Gilad Erdan, afirmă că un proiect de rezoluţie a Adunării Generale care recunoaşte palestinienii ca fiind calificaţi pentru a deveni membri cu drepturi depline ai ONU contravine Cartei fondatoare a ONU şi le-ar conferi palestinie

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum 2 ore
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

17°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°