Tehnicianul echipei FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat după victoria din meciul cu Sporting Lisabona, scor 1-0, că acest joc nu a fost mai uşor decât îşi imagina şi că ar fi fost foarte mulţumit chiar şi cu o remiză.
„A fost un film, <>, care se potriveşte şi la mine, deoarece după 20 de ani am reuşit să învingem Sporting. A fost un joc greu pentru noi, pentru că ne-au lipsit 5-6 jucători importanţi, însă cei care au intrat pe teren s-au dăruit sută la sută pentru echipă şi am reuşit să obţinem această victorie. Când mă gândesc că în minutul 70 era 2-1 cu noi la Lazio şi că la fel, în meciul cu Zurich am condus cu 2-1 regretele şi frustrarea sunt foarte mari. Echipa şi-a creat astăzi numeroase ocazii, ceea ce ne bucură, dar trebuie să uităm foarte repede acest rezultat pentru că urmează un alt meci în campionat şi apoi, peste mai puţin de o lună, meciul cu Lazio. Mă bucur că am continuitate în cupele europene, nu am pierdut acasă şi asta îmi dă încredere. Nu a fost mai uşor decât îmi imaginam şi eram foarte mulţumit chiar şi cu un rezultat de egalitate. Lazio este o echipă puternică, dar încercăm să ne jucăm şansa. Cine va câştiga etapa viitoare, probabil va merge mai departe. Dacă vom face egal, probabil deznodământul va fi în ultima etapă, ceea ce nu mi-aş dori", a spus Hizo.
„Nu am desconsiderat Vasluiul"
De cealaltă parte, tehnicianul formaţiei Sporting Lisabona, Domingos Paciencia, a declarat că nu a desconsiderat gruparea vasluiană, ci a tratat-o ca pe o echipă valoroasă, însă aceasta a reuşit să îşi impună tactica la Piatra Neamţ.
„Indiferent de rezultat, trebuie să ne gândim că este înfrângere. Am intrat destul de greu în joc şi ne-am adaptat la fel de greu la condiţiile jocului. S-a accidentat foarte repede un jucător de-al nostru (n.r. - Rinaudo) şi am primit un gol dintr-o fază fixă, după care am controlat jocul, am î