Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vitalie Vrabie, noul Secretar general al Partidului Democrat, figurează în scandalul „Apartamentul“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 ianuarie 2011 ·

Vitalie Vrabie, fostul ministru al Apărării în Guvernul Tarlev, a fost ales în funcţia de Secretar general al Partidului Democrat, Consiliul Naţional al căruia s-a întrunit astăzi la Chişinău.

Potrivit unui document desecretizat de actuala guvernare, Vitalie Vrabie a fost implicat într-un scandal cu un apartament primit de la Guvern în 2007. Acesta, în calitate de Ministru al Apărării, i-a adresat fostului preşedinte al ţării, Vladimir Voronin, o scrisoare prin care solicita procurarea unui apartament prin intermediul Ministerului Apărării.

Drept urmare, printr-o decizie a Guvernului Tarlev, lui Vrabie i-a fost acordată suma de un million de lei din bugetul de stat pentru procurarea unui apartament cu trei camere în oraşul Chişinău.

Vitalie Vrabie a declarat ulterior că nu a fost încălcată legislaţia în vigoare. Fostul premier, Vasile Tarlev, de asemenea susţine că a fost o procedură legală. „Hotărârea de Guvern a fost publicată în Monitorul Oficial şi toate formalităţile au fost respectate, în conformitate cu legislaţia în vigoare", a declarat pentru presă Vitalie Vrabie. Acesta a declarat că a fost nevoit să ia şi un credit bancar, pentru că suma de un milion şi o sută de mii de lei, alocată de Guvern, nu a fost suficientă pentru procurarea locuinţei.

Originar din localitatea Costuleni, Ungheni, Vitalie Vrabie a fost ales în 1999 primar al oraşului Ungheni. În 2003 a fost reales în această funcţie ca reprezentant al Partidului Comuniştilor.

Prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova Vladimir Voronin din 25 mai 2006, Vitalie Vrabie a fost numit ministru al administraţiei publice locale al Republicii Moldova. Începând cu data de 15 noiembrie 2006 a devenit şi viceprim-ministru.

Printr-un decret al preşedintelui Republicii Moldova din 16 iulie 2007, Vitalie Vrabie a fost revocat din funcţia de viceprim-ministru, ministru a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 56 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 15 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 41 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum o ora
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 29 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

16 incidente de securitate legate de drone, în apropierea bazelor aeriene din România

HotNews acum 17 minute
În ultimii doi ani, au fost identificate 16 incidente de securitate în apropierea bazelor aeriene din România, legate de suspiciuni privind drone sau sisteme aeriene fără pilot, a transmis Statul Major al Forţelor Aeriene la solicitarea Europa Liber

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°