Focşănenii cu suflet mare sunt aşteptaţi sâmbătă,16 martie, în Piaţa Unirii din Focşani, pentru a contribui, din puţinul lor, la susţinerea unei cauze nobile. Asociaţia „Exploratori pentru Viitor“ derulează, în Grădina Publică, un proiect umanitar cu scopul de a strânge cât mai multe jucării, haine şi cărţi, ce vor fi donate apoi unor familii nevoiaşe sau copiilor aflaţi în grija centrelor de plasament.
În cadrul aceleiaşi activităţi, participanţii vor putea asista la un concert dedicat doamnelor şi domnişoarelor, vor fi împărţite pliante despre bunele maniere, va fi măsurată tensiunea arterială de specialişti, dar vor fi distribuite şi materiale informative despre educaţia sanitară. În plus toţi participanţii vor primi din partea organizatorilor pe lângă sfaturi, şi o îmbrăţişare şi un zâmbet cald, în semn de mulţumire pentru efortul făcut.
Acţiunea de binefacere susţinută de Asociaţia „Exploratori pentru Viitor“ se va desfăşura în Grădina Publică din Piaţa Unirii sâmbătă, între orele 10.00 – 14.30.
Focşănenii cu suflet mare sunt aşteptaţi sâmbătă,16 martie, în Piaţa Unirii din Focşani, pentru a contribui, din puţinul lor, la susţinerea unei cauze nobile. Asociaţia „Exploratori pentru Viitor“ derulează, în Grădina Publică, un proiect umanitar cu scopul de a strânge cât mai multe jucării, haine şi cărţi, ce vor fi donate apoi unor familii nevoiaşe sau copiilor aflaţi în grija centrelor de plasament.
În cadrul aceleiaşi activităţi, participanţii vor putea asista la un concert dedicat doamnelor şi domnişoarelor, vor fi împărţite pliante despre bunele maniere, va fi măsurată tensiunea arterială de specialişti, dar vor fi distribuite şi materiale informative despre educaţia sanitară. În plus toţi participanţii vor primi din partea organizatorilor pe lângă sfaturi, şi o îmbrăţişare şi un zâmbet cald, în semn de mulţumire p