Moda iubeşte să recicleze. Dar sunt anumite imagini şi atitudini ce nu pot fi revizuite, pentru că nu au dispărut niciodată. Stilul anilor ’80 este unul dintre acestea.
Odată cu lansarea unei expoziţii dedicate deceniului început în 1981, la muzeul Victoria&Albert, din Londra, criticii de modă şi presa de specialitate trasează conturul unei influenţe încă prezente şi astăzi. „Este o moştenire a anilor ’80 care nu va pleca atât de uşor, începând de la schimbarea principală care a legitimat stilul însuşi“, scrie Peter York, în „Intelligent Life“.
Înainte de anii ’80, stilul era doar opusul conţinutului. Era definit de clasele conducătoare, absolvenţi care citiseră toţi clasicii, istoria, care lucrau în media, mai ales în edituri, care vedeau stilul ca pe un inamic al autenticităţii sau al valorii.
„Stilul era o capcană sau o deziluzie, ceva folosit de publicitari şi de cei care îmbrăcau vitrinele pentru a-i păcăli pe triştii impresionabili“, a spus York. Dar lucrurile s-au schimbat până la finalul decadei ce avea să fie una dintre cele mai urâte şi iubite, în acelaşi timp.
„Stilul a căpătat substanţă. Oamenii au început să vorbească regulat despre el. Vorbeau despre stilul unor individuali, precum Donald Trump sau Jack Welch, dar, mai ales, vorbeau într-o isterie despre stilul designului interior. Cărţi şi reviste promovau, pompau chiar ideea de stil, pe care o aplicau unei categorii extinse de lucruri şi experienţe ce puteau fi cumpărate: camere de hotel, maşini, brânzeturi“, a adăugat acesta.
Stilul era diferit de modă, pentru că implica alegeri şi exprimări personale, nu conformitate.
Stilul anilor ’80 a desenat o cultură a clubului, a homosexualilor, a artei contemporane, a mâncărurilor şi a tinerilor cu idei învechite care îşi cizelau produsele pentru retail şi o ţintă mainstream. Tendinţa a accelerat şi a devenit profesională ş