RETETA DE VEDETA "Gatesc dupa ochi! Dar nu cant dupa ureche!", ma avertizeaza actorul si folkistul Mircea Bodolan de cum ma dibuie ca vreau sa-i intru in bucatarie. "Si, de altfel, nici nu prea se intampla des. Daâ si cand se-ntampla, e de bine!". Un motiv in plus sa nu raman in usa!
Asa ca ma gasesc a doua zi, pasind hamletian pe scarile ce coboara spre scena din Casa Eliad, alaturi de amicul meu Lucian. (Hai, ca rimeaza, Lucian-hamletian! Daca nu citeste, ii zic eu!). Sper doar sa nu parem un fel de Rosencrantz si Guildenstern. Dar, nici o problema, Mircea ne pofteste la o masa mai ferita si ne intreaba de-un coniac. Ma uit la ceas (cel biologic, ca la mana nu mai port de mult) si accept bucuros. "E de cel bun, nu ca ala pe care-l faceam noi pe vremuri", zice zambind si dispare in dreptul barului.
N-am prea priceput gluma si ma gandesc la vreo marca neaosa dubioasa de acum vreo douajâ de ani, pe eticheta careia scria invariabil "vinars cu aroma de cognac". Era cea mai buna gluma. "Cioc-cioc!" - "Cine e?" - "Ovidiu!" - "Intra!", si-l dadeai pe gat (sau, mai bine zis, il dadeau altii, ca eu eram inca la capitolul grisulet pe atunci!) Ba nu! C-am vazut una si mai tare de curand: "bautura spirtoasa cu aroma de votca"! Evident cu capac de tabla. Ruginit. Si n-o mai aveau decat p-aia. Se vandusera. Mai bine iei o gura de benzina! Macar esti sigur de cifra octanica!
Mircea revine cu coniac pentru fiecare. "Pe vremuri nu prea aveai ce sa bei", isi da seama el ca avem repere istorice diferite si-mi explica gluma. "Nici macar de o sticla de bere nu te puteai atinge. Era acra si scoteai din ea doua linguri cu drojdie, atat era de tulbure. Lipovenii de la Braila o strecurau prin tifon si mai dregeau cu rom."
AMINTIRI. "Eu eram deja, pe atunci, actor la Teatrul "Maria Filotti", locuiam singur, tanar, totusi la treizeci de ani esti inca tanar, s
