Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pădurarii şi poliţiştii au dat iama în hoţii de brazi

Publicat in Adevarul, miercuri 23 decembrie 2009 ·

Reprezentanţii Direcţiei Silvice Galaţi şi ai Inspectoratului de Poliţie al judeţului au făcut, zilele acestea, controale la peste 30 de comercianţi de pomi de Crăciun şi au confiscat, până azi, câteva sute de brazi.

În urma verificărilor în pieţele gălăţene, s-au confiscat, până azi, câteva sute de brazi, după ce s-a dovedit că pomii fuseseră tăiaţi şi transportaţi ilegal.

„Nu ştim dacă brazii au fost tăiaţi din păduri private sau de stat. Cert este că erau furaţi pentru că nu aveau acte justificative pentru ei", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Galaţi, Gheorghe Luca.

Controalele fac parte dintr-un plan comun de acţiune al Poliţiei şi Direcţiei Silvice Galaţi pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori şi au fost demarate din 15 decembrie.

Niciunul dintre hoţii de brazi nu este gălăţean. Cele patru persoane surprinse cu brazi furaţi în pieţele gălăţene de oamenii legii sunt originari din judeţele Buzău, Suceava şi Vrancea.

A scăpat cu fuga

Pe alocuri, raziile inspectorilor silvici au fost presărate cu momente comice. Unul dintre hoţi a luat-o la fugă cât l-au ţinut picioarele pentru a scăpa de poliţişti şi inspectorii silvici, fără să se mai uite înapoi după brazii furaţi.

În 2009 au fost tăiaţi 124.000 de brazi şi molizi la nivel naţional. Nici firmele care vând brazi nu au limită când vine vorba de profit. De pildă, coniferele confiscate de Direcţia Silvică Galaţi se vindeau cu adaosuri de peste 1.000 %.

Instituţia îi vinde cu preţuri derizorii, situate între 10 şi 40 de lei iar în pieţe se regăsesc cu tarife de 100-150 de lei. Inspectorii silvici vor continua controalele mixte cu Poliţia pe toată perioada sărbătorilor de iarnă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum o ora
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 24 minute
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum 45 minute
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 3 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 30 minute
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 2 ore
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum o ora
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 13 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum 10 ore
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°