Un protest neautorizat împotriva proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană a început, astăzi,în jurul orei 17:00, la fântâna din Piaţa "21 Decembrie 1989" de lângă Universitate, numărul manifestanţilor ajungând la aproximativ 3000, spre ora 21, potrivit surselor de presă.
Protestatarii au blocat circulaţia pe bulevardele Magheru şi Lascăr Catargiu, marşând spre Guvern.
Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană a fost aprobat în şedinţa de marţi a Guvernului şi va fi transmis Parlamentului spre adoptare.
"Deputaţi, legea n-o votați!", "Nu corporaţia face legislaţia" sau "Murim, salvăm Roşia Montană", scandau manifestanţii în drum spre Piaţa Victoriei, pe care au ocupat-o în jurul orei 21.
Potrivit surselor de presă, protestatarii au revenit în Piața Universității spre ora 22. Zona a fost securizată de jandarmi și Poliție.
Mitinguri similare au fost organizate duminică seara şi la Timişoara, Iaşi, Braşov, Bârlad, Târgu Mureş, Alba Iulia, Roşia Montană şi chiar Bruxelles şi Viena.
Compania Roşia Montană Gold Corporation deţine la Roşia Montană (judeţul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.
Investiţia Roşia Montană, blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului, a fost inclusă în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă lansat, în urmă cu o lună, de Guvern şi prezentată ca proiect de "exploatare cu noi standarde de mediu" de unde statul estimează beneficii de 78% din ceea ce generează proiectul.
Compania Gabriel Resources deţine în prezent 80,69% din proiectul Roşia Montană, restul fiind în posesia statului prin compania Minvest.
F.A. Un protest neautorizat împotriva proiectului de exploatare min