100 de ani de la Apelul Mitropolitului Primat către delegaţii la Conferinţa de pace de la Londra
Debutul anului 1913 a găsit Balcanii, şi întreaga Europă, într-o teribilă încercare de a “ţine legaţi câinii războiului”. La Londra, Conferinţa Ambasadorilor căuta, de luni în şir, calea către pace. Către o pace stabilă. Însă nu doar echilibrul precar al orientului european – cu un Imperiu Otoman bolnav şi multe naţiuni care luptau pentru eliberarea deplină - se afla pe ordinea de zi a ambasadorilor şi miniştrilor de externe de pe tot continentul, ci şi situaţia unui petec de pământ care avea o condiţie aparte: Muntele Athos.
Eliberată de sub turci, peninsula athonită era luată cu asalt de greci, iar celelalte ţări ortodoxe - între care şi România - îşi arătau interesul pentru ca acest teritoriu să rămână neînglobat în vreun stat. Într-o scrisoare adresată în acele zile de ianuarie 1913 ministrului de externe C. Dissescu, Mitropolitul Primat al României, I.P.S. Konon Arămescu-Donici cere guvernului român să se implice în negocierile de la Londra, în sensul autonomiei Athosului, argumentând interesul pe care trebuie să-l arate ţara noastră prin lungul şir de ctitorii româneşti în Muntele Sfânt. România, deşi nu avea o mănăstire, ci numai două schituri la Muntele Athos, contribuise masiv, în decursul istoriei, la prosperitatea celor 20 de lăcaşuri principale de cult din peninsulă.
Neliniştea clerului ortodox român se regăseşte în această scrisoare adresată guvernului de la Bucureşti, din care redăm câteva fragmente:
"Din datele istorice ce posedăm se constată că în Sfântul Munte Athos s-au zidit ori restaurat din temelie: 1) Mănăstirea Zografu, zidită în 1502 de către Ştefan cel Mare, iar în apropierea ei şi tot de către acest domnitor s-a construit un far, la 1475. 2) Mănăstirea Rusicu, zidită din temelie de către Scarlat Calimah al Mo