Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicul Ioan Lascăr face reconstrucţie de vieţi cu bisturiul

Publicat in Adevarul, miercuri 16 martie 2011 ·

Este unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi plasticieni din Europa de Est, a făcut 40.000 de mii de operaţii, printre care cea a omului-pasăre sau a braşovencei Lucica Bunghez, ce avea o tumoră-gigant, de 70 de kilograme.

Ioan Lascăr este capul de afiş al chirurgiei plastice şi recuperatorii din țară, singurul care a operat cazuri grave de tumori, a reconstruit mâinile, picioarele şi feţele pacienţilor care au suferit traumatisme grave şi a introdus în premieră în România tehnici chirurgicale specifice transsexualităţii, cu realizarea transferului atât de la polul masculin cât şi feminin la polul opus al sexualităţii umane.

A operat-o femeia cu tumoră de 70 de kg

Cariera prof. dr. Ioan Lascăr impresionează nu numai prin cifre, aproape 40.000 de intervenţii chirurgicale, ci mai ales prin dificultatea cazurilor care au ajuns pe masa sa de operaţie.

„Cele mai grele cazuri au fost şi cele mai mediatizate. Este vorba despre omul-pasăre şi femeia cu tumora de 70 de kilograme. Ambii pacienţi au fost operaţi de mine şi sunt fericit de rezultate“, ne-a spus prof. dr. Lascăr.

Omul-pasăre este un bărbat din Galaţi, pe nume Ion Toader, caruia îi crescuseră pe mâini nişte negi gigant astfel că membrle sale arătau ca nişte aripi.

Niciun medic din ţară sau din străinătate nu s-a încumetat să-l opereze, pentru medicul Lascăr însă acest caz a fost o provocare. Bărbatul a reuşit, după o serie de intervenţii complicate, să se folosească de mâinile sale, să mănânce şi să se îmbrace.

O altă pacientă, Lucica Bunghez din Braşov, a fost operată în urmă cu câţiva ani de cunoscutul medic. Femeii îi crescuse de jur împrejurul corpului o tumoare de 72 de kilograme care-i punea în pericol viaţa. Lucica are o viaţă normală acum.

Ambele cazuri au făcut subiectul unor reportaje ale postului „Discovery Channel“, iar renumele profesoru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 3 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 5 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 59 minute
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 2 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 3 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 4 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 7 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 6 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/22°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°
sâm.

9°/21°