Staţiile de metrou din Capitală nu seamănă una cu alta pentru că au fost concepute de mai mulţi arhitecţi. Dar staţia Piaţa Romană nu arată aşa pentru că a fost schilodită de vreun arhitect, ci chiar de tovarăşa Elena Ceauşescu.
Staţia Piaţa Romană are poate cea mai zbuciumată istorie dintre toate cele 51 de staţii din reţeaua bucureşteană. Deşi în planurile iniţiale concepute de ingineri, între staţiile Piaţa Victoriei şi Universitate, era prevăzută o staţie şi la Piaţa Romană, tovarăşa Elena Ceauşescu a fost cea care s-a opus. Octavian Udrişte, fost director al Metrorex, povesteşte cum Elena Ceauşescu le-a pus beţe în roate inginerilor. „La şedinţa la care s-a făcut prezentarea proiectului, ea a întrebat de ce trebuie staţie la Romană, ce obiective industriale avem. Ea avea fixul ăsta: trebuie să legăm obiectivele industriale de cartierele de muncitori. Generalul Petre Constantinescu, directorul Întreprinderii Metroul Bucureşti, zice:
- Academia de Studii Academice...
La care doamna a urlat:
- Ce, studenţii?! Au făcut burtă, să meargă pe jos!
- Am înţeles!, a bătut generalul din călcâie.
Şi asta n-ar fi fost nimic, dar le-a fi fost frică de Securitate. Când au turnat pereţii mulaţi, au ezitat să includă şi peroanele, măcar să-i foreze, că tot era şantier acolo. Dar s-au ferit, le-a fost frică şi au realizat caseta ca pentru două linii şi atât. Fără peroane", îşi aminteşte Octavian Udrişte.
Cotoroanţa: „Lasă, nu acuma!"
Distanţă la fel de mare era şi în cazul staţiilor Armata Poporului şi Păcii, după cum şi între Pieptănari (Eroii Revoluţiei) şi Piaţa Sudului erau peste doi kilometri.
În cazul majorităţii metrourilor din lume, distanţa medie dintre staţii este de 700-800 de metri, astfel încât să se poată ajunge la o staţie de metrou în cel mult cinci minute.
„La inaugurarea magistralei 2, 24 octombrie 1987, a