Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jean Matsuoka, brazilianul ascuns de Ştiinţa

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 22 ianuarie 2010 ·

Fundaşul central cariocas, aflat de aproape o săptămână în probe la Universitatea, vine din liga secundă braziliană şi, probabil, va merge cu oltenii în Antalya.

Jean Mario Sakayo Matsuoka este jucătorul pe care gruparea din Bănie l-a ţinut ferit de ochii suporterilor şi ai presei în ultimele zile. Fotbalistul s-a antrenat cot la cot cu alb-albaştrii, dar nu a lăsat o impresie deosebită, lucru subliniat şi de unii jucători ai Ştiinţei: „Este un străin aici care se antrenează cu noi. Îi va fi greu să facă faţă la prima echipă după cum l-am văzut“. Brazilianul, care după nume pare mai degrabă japonez, a fost adus la Craiova de antrenorul Mark Wotte. Acesta îl ştie pe jucător din Olanda, unde Matsuoka s-a aflat în teste, acesta fiind, la un moment dat, în vederile celor de la Volendam (Liga a II-a). Stoperul brazilian are 22 de ani, 1.91 m înălţime şi 85 de kilograme şi e descris pe site-urile de specialitate ca fiind „un jucător puternic, redutabil la jocul aerian, un lider în defensivă şi un pasator foarte bun“. Jean Mario Sakayo Matsuoka a evoluat ultima oară în liga secundă din Brazilia, la gruparea Braszat. În principiu, Wotte a decis ca brazilianul să facă deplasarea cu Universitatea în cantonamentul din Turcia.

Mititelu, dezinteresat

Zilele trecute, după ce GdS a anunţat sosirea jucătorului cariocas în Bănie, patronul Universităţii, Adrian Mititelu, a confirmat prezenţa brazilianului în cantonamentul din Lunca Jiului, dar a lăsat să se înţeleagă că nu este interesat în mod deosebit de acesta. „Mark Wotte are mână liberă. El decide dacă brazilianul rămâne la echipă. Pentru că jucători tineri avem şi noi destui. Oricum, noi mai căutăm un fundaş cu experienţă, care, cel mai probabil, va veni direct în cantonamentul din Antalya“, a spus Mititelu.

Jucătorii alb-albaştri au revenit de ieri la antrenamente, după ce miercuri au primi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O judecătoare din România este șefa completului care decide mandatele de arestare pentru Benjamin Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 42 minute
Pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității, procuratura Curții Penale Internaționale de la Haga a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas. Camera care va decide totul va

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 29 minute
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 57 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 4 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum o ora
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 51 minute
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Putin a mai pus un economist la conducerea Ministerului Apărării. Încrederea președintelui rus în generali scade

Ziare.com acum 2 ore
Încă un general demis de Putin. Preşedintele rus l-a înlocuit pe ministrul adjunct al apărării Iuri Sadovenko cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, conform unui decret p

Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei a dezminţit informaţiile conform cărora că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din manşa tur a barajului de menţinere/promovare

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

21°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°