Un bărbat din localitatea Şomcuta Mare îşi caută disperat dreptatea în Baia Mare. Sătul de promisiuni şi aşteptări, Alexandru Cozac, de 35 de ani, a intrat de ieri în greva foamei. El spune că autorităţile nu şi-au respectat promisiunea de a-l ajuta să-şi ridica o casă.
Alexandru Cozac îl acuză şi pe primarul localităţii Şomcuta Mare, Dorinel Alb, pentru refuzul sistematic de a-i întinde o mână de ajutor. „Ştie şi primarul ce probleme am. Casa mi s-a dărâmat din cauza umezelii. Acum stăm la o rudă, dar va trebui să plecăm şi de acolo peste câteva zile", se plânge bărbatul. Atât el, cât şi soţia lui au fost diagnosticaţi cu tuberculoză. „Avem cinci copii, dintre care doi sunt şi ei bolnavi de TBC. Dacă nu se rezolvă nimic, eu îmi dau foc!", ameninţă, disperat, bărbatul.
Locuinţă nouă de la primărie
Potrivit prefectului de Maramureş, Sandu Pocol, autorităţile judeţene nu au nicio competenţă în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor lui Alexandru Cozac. „Ţine de Primăria Şomcuta Mare. Cei de acolo ar trebui să-i asigure omului o locuinţă, să rezolve într-un fel sau altul problema. Cozac a mai fost la noi, ne-a cerut ajutorul. I-am dat şi eu 50 de lei, l-au mai ajutat şi alţi colegi de-ai mei. Mai mult nu văd ce am putea noi să facem", declară Sandu Pocol.
„Omului i s-a făcut rău, noi am chemat Ambulanţa. A primit ajutor medical şi medicamente şi a fost sfătuit să consume măcar lichide. Situaţia lui Alexandru Cozac nu este de competenţa Consiliului Judeţean, nici a Instituţiei Prefectului. I-am explicat că trebuie să solicite ajutor de la Primăria şi de la Consiliul Local Şomcuta Mare, respectiv de la Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă din localitatea de care aparţine", arată Dan Bucă, purtător de cuvânt al Prefecturii.
„Nu-şi dă interesul"
„Noi l-am ajutat cât am putut pe Cozac. Anul trecut, i-am