Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, miercuri seară, după înfrângerea din meciul cu Chelsea Londra, scor 0-1, că jucătorii săi au avut şanse de gol, dar nu au reuşit să le fructifice.
"Am făcut un joc destul de bun. Din păcate nu reuşim să câştigăm puncte. Nu este ce ne doream noi, dar ne-am dat seama ce înseamnă să joci în această competiţie. E păcat, deoarece lumea aştepta mai mult de la noi. Am avut şanse de gol, dar din păcate nu am reuşit să marcăm. Iancu şi Stanciu au jucat destul de bine, dar este o diferenţă între jucătorii noştri şi ai lor. Mă bucur că nu avem niciun accidentat după acest meci", a spus Reghecampf la Digi Sport.
Lukasz Szukala: Voiam mai mult, nu suntem mulţumiţi cu cele trei puncte
Fundaşul polonez al echipei Steaua Bucureşti, Lukasz Szukala, a declarat, miercuri seară, după înfrângerea din meciul cu Chelsea Londra, scor 0-1, că îşi dorea mai mult şi este nemulţumit cu cele trei puncte realizate de "roş-albaştri" în grupa E a Ligii Campionilor.
"Am avut şi noi ocazii, am făcut un meci bun ca şi colectiv. Asta e important, însă Liga Campionilor s-a terminat, ne gândim la campionat. Chelsea e o echipă puternică, mai ales în Liga Campionilor. Am câştigat multă experienţă, dar acum avem un campionat în faţă şi mergem la Piatra Neamţ să luăm trei puncte. Voiam mai mult, nu suntem mulţumiţi cu cele trei puncte, dar asta e. Nu am avut jucători care să fi jucat în Liga Campionilor, a fost ceva nou pentru noi. Cu puţin mai mult noroc ar fi fost foarte diferit acest parcurs", a spus Szukala.
Mihai Pintilii: Dacă am făcut doar trei puncte înseamnă că asta e valoarea
Mijlocaşul echipei Steaua Bucureşti, Mihai Pintilii, a declarat, miercuri seară, după înfrângerea din meciul cu Chelsea Londra, scor 0-1, că dacă "roş-albaştrii" au făcut doar trei puncte în grupa E a Ligii Campionil