Cu maximum de puncte după primele două etape ale returului, după victoriile cu Prefabricate Modelu şi cea din deplasarea de la Tulcea, FC Săcele are parte de un nou meci dificil, de această dată la Otopeni, o candidată serioasă la promovare. Antrenorul principal al echipei, Daniel Isăilă, era conştient ieri la conferinţa de presă de dificultatea partidei de mâine, dar speră în continuarea rezultatelor pozitive. „Este clar că ne aşteaptă un meci dificil. Sper să nu pierdem, trebuie să avem continuitate în rezultate. Sunt mulţumit de rezultatul de la Tulcea, dar mai ales de jocul făcut de elevii mei, am reuşit să marcăm trei goluri. Este un lucru bun şi sper să o ţinem tot aşa. Am zis la începutul returului că ne aşteaptă 17 finale. E bine că primele două le-am trecut cu bine, ne-au mai rămas 15. CS Otopeni este o formaţie puternică, dovadă şi locul din clasament. Eu însă sunt convins că băieţii mei sunt conştienţi de valoarea adversarului şi vor încerca să facă un joc cât mai bun”.
În ceea ce priveşte lotul de jucători, Daniel Isăilă nu va putea conta pe serviciile lui Lipă, accidentat, care nu a făcut antrenamente în această săptămână. Cu maximum de puncte după primele două etape ale returului, după victoriile cu Prefabricate Modelu şi cea din deplasarea de la Tulcea, FC Săcele are parte de un nou meci dificil, de această dată la Otopeni, o candidată serioasă la promovare. Antrenorul principal al echipei, Daniel Isăilă, era conştient ieri la conferinţa de presă de dificultatea partidei de mâine, dar speră în continuarea rezultatelor pozitive. „Este clar că ne aşteaptă un meci dificil. Sper să nu pierdem, trebuie să avem continuitate în rezultate. Sunt mulţumit de rezultatul de la Tulcea, dar mai ales de jocul făcut de elevii mei, am reuşit să marcăm trei goluri. Este un lucru bun şi sper să o ţinem tot aşa. Am zis la începutul returului că ne aşteaptă 17 finale