Păunescu a fost dulce, amar, sensibil, rău, generos, poltron, plin de candoare, tandru, cu tenebre

La Craiova a fost evenimentul. Ar fi împlinit 70 de ani. O stradă o să-i poarte numele. Un bust a fost dezvelit. Primăriţa Craiovei, Olguţa Vasilescu, frumoasă şi tânără cu preţuire şi efect şi cu respect pe care rar îl întâlneşti la un om foarte ocupat din puterea instaurată, s-a ocupat de această sărbătoare. Şi s-a ocupat serios şi tandru cum numai o femeie tânără şi frumoasă se poate ocupa.

“În memoriam” era protocolar prezentată de către academicianul Eugen Simion. Impresionant pentru mine, eram prietenii şi admiratorii lui Păunescu veniţi de la Chişinău. Printre ei era domnul academician Mihai Cimpoi, poetul N. Dolipe. Despre Păunescu nu se poate vorbi convenţional şi oricum e un om – puzzle. Fiecare vorbitor povestea despre altă piesă ce-l forma pe poet. Părţi care semănau şi nu semănau. Pe un poet îl prezintă “poezia” lui, opera lui. Şi la acest poet slavă domnului Dorel Vişan a avut un recital făcut în urmă cu 40 de ani care a fost oprit politic, după ce s-a jucat la Teatrul de păpuşi, spectacolul fiind la index. Tentele pe care le spunea acest actor mare erau demult, erau curajoase, erau stranii, erau dureroase. Cuvintele erau înşirate într-un fel că deveneau de un potenţial uluitor. Cuvintele deveneau o splendidă voce şi aveau ştiinţa academică de a ne încânta pe noi.

Eram electrizaţi. Aşa era şi actorul, cu vocea lui, cu talentul şi drama lui. Poezia are un tărâm al ei, un tărâm fermecat unde credinţa şi respectul pot influenţa lucrurile. Era cald în foaierul teatrului din Craiova. 40 de grade. Nimeni nu vroia să plece. Ana-Maria Păunescu şi mama ei Carmen Păunescu erau ca nişte preotese care oficiau. A fost un concurs de poezie. A fost câştigat de Adrian Frăţilă “La arat văzduhul”. Păunescu a fost dulce, amar, sensibil, rău,