Chiriile pentru locuinţe au scăzut drastic în ultimul an, fiind acum accesibile pentru mulţi dintre târgovişteni. Oferta proprietarilor şi a agenţiilor imobiliare este variată şi se mai lasă la preţ în urma negocierilor, cu toate acestea însă cererile sunt puţine.
Chiriile locuinţelor din Târgovişte au scăzut drastic în ultimul an, când piaţa imobiliară s-a prăbuşit. Atât proprietarii de apartamente, cât şi agenţii imobiliari negociază preţurile pe care le impun pe chirie, pentru a nu pierde puţinii clienţi care apar în această perioadă. Astfel, o garsonieră porneşte de la preţul de 60 euro, la periferie, până la 100 euro în zona centrală. Un apartament de două camere se închiriază cu 110 euro, în cartierele mai ieftine, şi ajunge la 180 de euro în Centru şi împrejurimi. „Chiriile au scăzut drastic în acest an, în unele cazuri şi cu 40-45%. Oferta de închirieri de locuinţe este mare, foarte variată, însă cererea este mică, pentru că oamenii nu mai au bani şi nu mai sunt siguri de servici”, a declarat pentru Adevărul de Seară Nicolae Şorlea, directorul agenţiei imobiliare Mala. Anul trecut, o garsonieră în stare bună nu se închiria cu mai puţin de 100 de euro, într-un cratier periferic, iar un apartament cu trei camere ajungea şi la 400 de euro în zona centrală.
150 de euro chiria la un apartament de trei camere
Şi chiria la apartamentele de trei sau patru camere a scăzut drastic. Astfel, un apartament de trei camere în Micro IX sau XI se închiriază cu 150 de euro, iar în zona centrală cu 200-250 de euro, în timp ce pentru un apartament de patru camere târgoviştenii trebuie să scoată din buzunar între 200 şi 300 de euro pe lună. „Cele mai scumpe chirii sunt, binenţeles, în Centru, dar şi în zona Spitalului Judeţean sau în cartierul CFR. Târgoviştenii pot alege însă să închirieze o locuinţă în microraioanele IX, XI, IV, V şi VI, unde sunt m