Prozator sau jurnalist, eseist şi critic literar? Care este la qualité maîtresse a scrisului lui Alexandru George? De vreo cinci decenii răspunsurile variază cu fiecare nouă apariţie editorială a acestui au­tor greu de clasat, dar ale cărui cărţi pline de spirit şi erudiţie produc, în­tot­deauna, delicii adevăraţilor in­telec­tuali. Dacă ar fi trăit în Franţa, Alexandru George ar fi fost o vedetă de tipul Pascal Bruckner sau Bernard-Henri Lévi, aflată în zona de interferenţă a problematicii la zi cu literatura, dar de modă veche, mereu cu un ochi întors spre domeniul istoriei ca ştiinţă şi al experienţei trăite. Fire contorsionată şi incomodă, veşnic nemulţumit de statutul său în lumea intelectuală, mereu în răspăr cu locurile comune ale spaţiului public, scriitorul însuşi scufundă într-o ceaţă şi mai densă palidele tendinţe de separare a apelor în propria-i creaţie. Dacă un critic scrie măgulitor despre o carte a sa de ficţiune, acelui critic i se va reproşa ignorarea faptului că autorul a mai scris şi câteva zeci de cărţi de eseistică şi critică literară. În oglindă, dacă i se laudă o carte de eseistică, scriitorul nu va întârzia să îşi facă publică dezamăgirea pentru faptul că e­xe­getul nu a acordat suficientă atenţie consistentei sale cariere de prozator. Până la urmă, oricât de mare şi sinceră ar fi admiraţia comentatorilor, ea nu îl va mul­ţumi pe autor. Singurul exeget competent al scri­sului lui Alexandru George este chiar Alexandru Geo­rge. Deşi pare, afirmaţia de mai sus nu este, câtuşi de puţin, maliţioasă. O demonstrează chiar au­torul în discuţie.

În pofida celor numai 128 de pagini ale sale, romanul Simplex este o carte cu o miză foarte mare în creaţia lui Alexandru George. Pornind de la o crimă oribilă petrecută în perioada de destindere a regimului co­munist, el se transformă într-o meditaţie asupra rapor­tului dintre realitate şi f