În apele tot mai tulburi ale Golfului Persic, între America şi Iran, este în derulare o bătălie pentru supremaţie.
Intenţia administraţiei Obama de a descuraja obiectivele nucleare ale Iranului prin limitarea exporturilor sale de petrol a fost primită cu ostilitate de către regimul de la Teheran. În contrareplică, acesta a ameninţat cu blocarea strâmtorii Hormuz, un nod cheie pentru circuitul economic global: o cincime din necesarul de petrol al lumii traversează zilnic strâmtoarea. „Dacă sancţiunile sunt adoptate împotriva petrolului iranian, atunci nicio picătura de petrol nu va mai trece prin strâmtoarea Hormuz”, a anunţat vicepreşedintele Mohammad Reza Rahimi. În sine, o astfel de mişcare ar avea efecte tectonice şi ramificaţii care depăşesc Golful Persic. Pieţele ar fi imediat zdruncinate, determinând o creştere a preţului petrolului, ceea ce ar adăuga recesiunii occidentale o povară suplimentară - o criză energetică. Însă, nu doar Vestul ar avea de suferit, ci şi marii consumatori asiatici (60% din consumul energetic al Asiei este alimentat din Golful Persic), în special India şi China. Cu alte cuvinte, o criză globală în toată regula. Pentru a trimite semnalul dorit, dar şi pentru a-şi demonstra puterea, Teheranul a comandat un exerciţiu de 10 zile, în Golful Persic şi în Marea Oman, în care forţele sale navale simulează „sufocarea” strâmtorii. Până acum totul capătă aparenţa unei masive campanii de PR strategic, menită să exploateze fricile unui Vest slăbit şi să determine o schimbare a comportamentului său (o altă campanie militară, oricât de limitată, este ultimul lucru pe care îl doreşte cineva în Vest). De aici disponibilitatea de a înainta până pe marginea prăpastiei.
Oricum, atât occidentalii, cât şi Teheranul se deplasează pe un teritoriu minat. Washingtonul pare să fi ajuns la concluzia că o apăsare la maximum pe pedala sancţiu