Antrenorul lui Poli Iaşi este convins că va avea un meci greu cu Universitatea, conside-rând trupa lui Nicolo Napoli mai periculoasă decât arbitrii.
Alb-albaştrii vor întâlni în prima etapă a returului pe Poli Iaşi, meciul din Copou fiind foarte important pentru ambele combatante. Ieşenii vor victoria pentru a ieşi din zona retrogradării, în timp ce craiovenii au nevoie de un start bun de retur pentru a-şi îndeplini obiectivul, calificarea în cupele europene. Deşi s-a făcut tam-tam pe seama greşelilor de arbitraj, antrenorul ieşenilor, Cristiano Bergodi, susţine că nu se teme de modul în care „fluieraşii“ vor împărţi dreptatea şi speră într-un campionat corect. „Nu mă tem de arbitraje! Nu pot să spun aşa ceva acum, pentru că ar fi o lipsă de respect din partea mea. Eu vreau ca meciurile să fie decise pe teren, de jucători şi nu de arbitri. Cât despre jocuri de culise, ce să spun? Eu nu mă gândesc la aşa ceva. Mă gândesc doar la echipa mea şi sper ca jucătorii să înţeleagă cât mai bine ce vreau eu de la ei“, a spus italianul. Cât despre disputa cu juveţii, Bergodi este convins că nu va avea viaţă uşoară. „Va fi un meci foarte dificil. Întâlnim o echipă bună, cu jucători tineri, talentaţi şi cu un antrenor bun. Eu am însă încredere în jucătorii mei şi sunt convins că putem obţine un rezultat bun“, a adăugat tehnicianul ieşenilor, care a dezvăluit că şi-a propus ca obiectiv nouă puncte în primele trei etape din retur, deşi, pe lângă Ştiinţa, Poli Iaşi va înfrunta în deplasare SC Vaslui şi Steaua.
Gruparea din Copou a susţinut ieri un ultim meci de verificare, contra echipei Zimbru Chişinău, pe care a învins-o cu 4-0, prin golurile lui Andrei Cristea (2), Bîlbă şi Cr. Bratu. În acest test, Cristiano Bergodi a jucat în formula 4-4-2, cu: Brăneţ (’46, Pleşca) - Buta (’82, Apetroaie), Ad. Ilie (’46, Straton), L. Munteanu, Pecnik (’68, Todescato) - Vive