Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: Un sfert de secol de tradiţie la Româneşti

Publicat in Adevarul, vineri 2 octombrie 2009 ·

Peste 3000 de timişoreni şi-au anunţat plecarea spre Peştera Româneşti, la acest sfârşit de săptămână. Instrumentele din lemn şi dirijorii se mută pentru o zi în peştera de la Româneşti. Ritualic, peste 3.000 de timişoreni pleacă anual să  asculte vibraţia pură a muzicii clasice, în mijlocul peşterei. Evenimentul este unic în România.

„Dacă stau să mă gândesc bine, în lume sunt doar şapte locuri, unde se întâmplă evenimente de această anvergură. Este genul de concert pe care nu ştiu de câte ori în viaţă ai şansa să îl auzi”, a precizat Ioan Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul. Interesul mare al timişorenilor faţă de manifestare a determinat organizatorii să ofere două concerte în aceeaşi zi de duminică. Unul va avea loc de la ora 12.00, iar cel de-al doilea, de la ora 14.00, ambele sunt cu acces gratuit.

Pe partiturile dirijorilor Gheorghe Costin, Radu Popa, Iosif Todea şi Roberto de Maio vor dansa notele lui Mozart. „Concertul nu poate dura mai mult, deoarece instrumentele de lemn absorb apă. În peşteră sunt 14 grade celsius, care se ridică doar cu un grad datorită publicului”, a adăugat Ioan Gârboni.

Peşteră cu pretenţii

Mobilizarea imensă anunţă un concert pe cinste. Speologii iau parte, în fiecare an, la măreţul concert. Ei au avut grijă să cureţe şi să transporte aparatura în peşteră cu o săptămână înainte de marele eveniment. „Organizarea unui astfel de eveniment poate ajunge până la 15 mii de euro”, a mai spus Gârboni.

Să nu greşiţi drumul!

Din Timişoara, se poate lua pe drumul E70, spre Lugoj, apoi pe DN 68A, spre Deva, prin Făget, până la Cosava. Ţinta este Curtea Româneşti.  Ca să ajungă la peşteră ,iubitorii muzicii clasice trebuie să mai îndure şi o oră de mers pe jos, pe poteca marcată. Oboseala însă poate fi înlăturată de bunătăţile „á la Româneşti”, care îi î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 23 minute
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum 38 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 42 minute
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 13 minute
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°