Evenimentele din Egipt sunt de natura sa repuna in discutie situatia tot mai incordata din lumea araba dintre islamici si laici.
De ce s-a ajuns aici nu este complicat de aflat: pentru ca cele doua parti s-au pregatit mai de mult pentru aceasta.
In 1928, in Egipt apare o miscare transnationala islamista intitulata Fratia Musulmana care, prin conducatorul ei Hassan al Banna, protesteaza cu mijloacele vremii impotriva imperialismului britanic devenit, prin Societatea Canalului de Suez din Ismailia, principalul factor de influenta in Egipt.
Noua organizatie politica musulmana isi precizeaza inca de la inceput orientarile ce o vor calauzi in procesul de construire a lumii musulmane.
„Allah este adevarul nostru suprem“, „Coranul este legea noastra, lupta este drumul nostru“ si „introducerea legii lui Allah in tara“ au fost si sunt principiile care conduc organizatia. In 1960, numai interventia „vizibila“ a Angliei si Israelului venita in sprijinul armatei egiptene a impiedicat venirea „democratica“ la putere a Fratiei. A fost interzisa, pentru ca germenii intentiilor de restructurare religioasa a societatii erau clar de atunci. Dupa aceasta perioada urmeaza un adevarat „razboi de gherila“ in care asasinatele au devenit principalul mijoc de rezolvare a disputelor. Septembrie negru, din 1970, din Iordania, asasinarea presedintelui Anwar Sadat sunt numai cateva exemple „de marca“ care au inceput sa defineasca elementele ce caracterizau Fratia Musulmana.
Pana la „Primavara Araba“, serviciile occidentale au controlat informational „miscarile“ organizatiei si uneori chiar „au ajutat“ anumite evolutii care convenea anumitor interese.
Dupa care s-a vazut usor ca orientarea Fratilor Musulmani era indreptata catre aplicarea, independent, a principiile enuntate inca la 1928, chiar daca contraveneau aspiratiilor generatiei tinere
