Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barbu, la deschiderea Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere, Iaşi: Mă bucur să văd că o armată a literelor a ridicat corturi în oraş

Publicat in Mediafax, joi 24 octombrie 2013 ·

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat, miercuri seară, la deschiderea Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT) de la Iaşi, că apreciază că "o armată a literelor" a ridicat corturi în centrul oraşului, adăugând că evenimentul este organizat la standarde internaţionale.

La evenimentul desfăşurat în Sala Mare a Teatrului Naţional din Iaşi, la care au asistat câteva sute de persoane, au fost prezenţi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, ministrul Culturii, Daniel Barbu, viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, ambasadorul Germaniei în României, Werner Haus Lauk, dar şi reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene.

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a afirmat, în faţa participanţilor, că apreciază evenimentul, precizând că Iaşiul va fi până duminică "o republică a literelor".

"Este un eveniment nu naţional, ci internaţional şi e o mare bucurie să mă aflu aici. Nimic nu mă poate bucura mai mult decât să văd că o armată a literelor a ridicat corturi în oraş. Este o armată galonată şi inteligentă", a spus ministrul Daniel Barbu.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a afirmat că Iaşiul este "cel mai important leagăn al literaturii româneşti", adăugând că FILIT pune oraşul pe harta evenimentelor culturale de top din întreaga lume.

La rândul său, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a spus că nu i se întâmplă des să se afle în mijlocul unor oameni care scriu şi citesc şi că pentru asta este recunoscător organizatorilor.

"E un privilegiu să stau între oamenii cei mai liberi. Scriitorul este, în opinia mea, cel mai liber dintre noi, şi frumuseţea libertăţii lui este o libertate la care putem fi părtaşi, libertate pe care ne-o oferă şi nouă", a declarat Crin Antonescu.

Potrivit organizatorilor, la festivalul de la Iaşi, desfăşurat în perioada 23-27 octombrie, sunt prezenţi 200

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum o ora
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum o ora
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 25 minute
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

SUA acuză Rusia că folosește arme chimice, în războiul din Ucraina. "Utilizarea acestor substanţe nu este un incident izolat"

Ziare.com acum 16 minute
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri, noteaz

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Organe pentru tranplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 25 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 8 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 10 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°